US Navy are planuri noi. SUA vor avea o flotă de 355 de nave

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Marina militară americană vrea să înmulțească numărul fregatelor
Marina militară americană vrea să înmulțească numărul fregatelor
Forțele navale americane intenționează să facă o schimbare de direcție în structura flotei.

US Navy ar putea să se orienteze în direcția creșterii numărului de fregate.

Viceamiralul Bill Merz,adjuncțul șefului operațiunilor navale, a spus comisiei din Camera Reprezentanților că este necesară o modificare de abordare.

Redesenarea planului structurii va include mai multe suprafețe combatante mai mici, ceea ce ar putea semnifica intenția de a achiziționa un număr mai mare de nave de dimensiuni mai mici în detrimentul celor mari.

Motivul pentru o astfel de schimbare este aceea de a distribui mai bine fortele navale pe o suprafață mult mai mare cu ajutorul unor nave mult mai ieftine, după o decadă în care tendința a fost către nave de război mari și mai puține.

Ultima dată când forțele navale americane au făcut un plan al structurii sale a fost la sfârșitul anului 2012. În acel plan erau prevăzute 355 de nave majore de război, ceea ce a adus anul trecut numărul total al acestora la 289.

Flota americană de la ora actuală include 104 nave mari, precum distrugătoare și curasate și 52 de nave combatante mai mici printre care se numără nave de luptă Littoral și fregate.

Navă inutilă. Rusia nu are nevoie de așa ceva, spun americanii

Însă, Forțele Navale trebuie să facă un efort financiar considerabil pentru a ajunge la o flotă de 355 de nave.

Ediția 2020 a planului de construcție națională pe 30 de ani al Marinei, prevede o creștere a flotei până la cele 355 de nave până în anul 2034. Însă Congresul a estimat că doar cumpărarea tuturor navelor noi ar costa 27 de miliarde de dolari pe an, aproximativ dublul celor cheltuite ale forțelor navale.

Reducerea numărului navelor mari de război și adăugarea de fregate ar putea ajuta la reducerea costurilor pentru o flotă mai mare.
Un distrugător de 9.000 de tone din clasa Arleigh Burke costă mai mult de două miliarde de dolari. O fredată de 5.000 de tone ar putea să coste 1 miliar de dolari, spun reprezentanții marinei.

Conform unui document al Marinei pe care l-a obținut Serviciul de Cercetare al Congresului, fregata va veni înarmată cu un tun de 57 de milimetri, un lansator de rachete vertical de 32 de celule pentru rachetele SM-2 Block IIIC și rachetele Sea Evolved Sparrow, cu de 21 de cartușe, lansator de rachete Rolling Airframe de apărare și opt lansatoare pentru rachete anti-navă.

Sistemul său de radar și de luptă va fi o versiune mai mică a sistemului Aegis care echipează distrugătoarele și crucișoarele Marinei. Fragata va îmbarca un elicopter MH-60R și o dronă MQ-8C. Acea suită de arme și senzori ar trebui să ofere fregatei capacitatea de a angaja aeronave inamice, nave și submarine la o distanță de 100 mile sau mai mult.

În timp, nava ar putea obține armament suplimentar. Documentul Marinei se referă la potențialele actualizări ale fregatei, incluzând un laser de 150 de kilowati și o rachetă antisubmarină, care ar putea fi o torpilă cu rachetă similară în concept cu dfuncta rachetă ASROC.

Distrug lumea în 30 de minute. Cele mai înfricoșătoare sunt americane

Însă sistemul SM-2 Block IIIC, din care fregata ar putea transporta 32 de bucăti, ar putea fi cea mai puternică armă a noii nave.

SM-2 Block IIIC poate face mult mai mult decât doar să doboare avioane. Cu mici modificări, Marina a oferit deja rachetele anti-nave SM-6 și SM-2 Block IIIC. Modificările suplimentare ar putea permite SM-6 - și prin extensie SM-2 Block IIIC - să atingă ținte și pe uscat.

Noua fregată ar putea, de asemenea, să funcționeze ca navă de comandă pentru navele robotizate, folosind legăturile de date Link 11 și Link 16, comunicații prin satelit și Network Tactical Common Data Link pentru a ajuta navele fără pilot să navigheze și, de asemenea, să le autorizeze să deschidă focul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik

pixel