Va fi o iarnă cumplită? Șefa de la ANM pune lucrurile la punct

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Viscol puternic
Viscol puternic
Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie, a acordat un interviu DCNews, în cadrul căruia a făcut precizări legate de cum va fi iarna 2019-2020. Potrivit spuselor sale, fără îndoială vor exista episoade de ger. 

De la bun început, Elena Mateescu a ținut să sublinieze că, an de an, în această perioadă experții ANM vorbesc despre posibilitatea, sau cel puțin scenariul, ca iarna respectivă să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani. Dar, a subliniat specialista, nu avem un semnal robust în acest sens.

Pentru că semnalul pentru cel puțin prima lună de iarnă, pe baza estimărilor de care dispunem în acest moment și care acoperă intervalul de până la 23 decembrie, se referă la valori de temperatură peste ceea ce ar fi normal. Cu toate acestea, nu trebuie să excludem că în următoarele trei luni de iarnă nu putem să avem și episoade în care fenomenele specifice anotimpului alb să se întâmple, a spus Elena Mateescu. 

Directorul general ANM a arătat că, de altfel, este firesc pentru România să existe episoade cu viscol, cu cantități mai abundente de precipitații predominant sub formă de ninsoare, cu perioade geroase, adică valori mai coborâte sub 10, sub 15 grade Celsius nu numai în Moldova și Transilvania, dar și zonele mai joase de relief.

Citește și Previziuni ANM. Vreme cu capricii. Luna noiembrie iese din tipare

De altfel, a continuat ea, recent am prezentat o situație a extremelor din punctul de vedere al numărului maxim de zile cu viscol sau al stratului maxim de zăpadă. Astfel, s-a observat că în decembrie avem, în medie, cel puțin un viscol, în ianuarie unul, două și, de asemenea, unul în februarie. Analiza datelor meteorologice strânse de-a lungul anilor arată că în ianuarie s-ar putea înregistra până la 24 de zile mai friguroase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism

pixel