Vaccin COVID-19. Decizie FINALĂ a Institutului PASTEUR

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Vine după un eșec al companiei Sanofi
Vine după un eșec al companiei Sanofi
Institutul francez Pasteur a anunţat luni că renunţă la dezvoltarea potenţialului său vaccin anti-COVID-19 aflat în stadiul cel mai avansat, după ce în faza clinică s-a demonstrat că nu este suficient de eficace pentru a combate această boală, relatează EFE.

Este vorba de un vaccin dezvoltat pe baza vaccinului împotriva rujeolei, a cărui testare pe subiecţi umani a început în august şi ale cărui rezultate preliminare au arătat că "răspunsurile imunitare sunt inferioare celor prezente la persoanele vindecate în mod natural sau observate la alte vaccinuri autorizate".

Anunţul prestigiosului laborator intervine după ce compania farmaceutică franceză Sanofi a informat că şi potenţialul său vaccin anti-COVID-19 nu a obţinut rezultatele preconizate.

Institutul Pasteur, care mizase pe dezvoltarea unui vaccin pornind de la cel împotriva rujeolei - un proiect în colaborare cu compania farmaceutică americană Merck, care a anunţat la rândul său întreruperea studiilor pentru dezvoltarea unui vaccin -, a precizat că va continua cercetările asupra altor două potenţiale vaccinuri, care se află în fază preclinică, prealabilă testării pe oameni.

Unul dintre ele, administrat pe cale nazală, este cercetat împreună cu laboratorul TheraVectys, iar al doilea se bazează pe ADN. Institutul a precizat şi că va continua studiile pentru a utiliza vaccinul împotriva rujeolei pentru a dezvolta altele împotriva unor boli infecţioase, precum febra de Lassa sau chikungunya.

Citește și Vaccinuri COVID-19. UE nu este mulțumită. O ultimă SOLICITARE

Institutul Pasteur a reamintit că de-a lungul anului 2020 a lansat o sută de programe menite să combată boala COVID-19, la care au participat peste 450 de oameni de ştiinţă, mobilizând jumătate din resursele sale. Şi a precizat că în faţa apariţiei altor variante virale, această mobilizare colectivă va fi întărită în 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Punct de lucru / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Ministerul Finanțelor
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com

pixel