Vaccinul de la Moderna NU IARTĂ nimic. Concluzii EXTRAORDINARE

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Studiile au demonstrat că este cu adevărat eficace
Studiile au demonstrat că este cu adevărat eficace
Potrivit companiei americane Moderna, vaccinul său COVID-19 rămâne eficace împotriva variantei britanice a coronavirusului, dar gradul de protecție a preparatului scade ușor împotriva tulpinei sud-africane. Opțiunea ar fi o doză suplimentare de vaccin. 

Prin urmare, Moderna a decis să lanseze, „ca măsură de precauție”, studii care au ca scop testarea unei doze suplimentare dezvoltate special împotriva variantei sud-africane. Experții se așteaptă ca vaccinul Moderna, numit mRNA-1273, "să protejeze împotriva variantelor detectate până acum", a anunțat compania după testarea probelor de sânge prelevate de la opt persoane care au primit medicamentul.

„Studiul nu a evidențiat un impact semnificativ asupra titrurilor (nivelurilor, n.r.) de anticorpi neutralizanți împotriva variantei B.1.1.7 comparativ cu variantele anterioare”, a explicat Moderna.

În schimb, față de varianta sud-africană, s-a observat „o reducere de șase ori” a nivelurilor de anticorpi neutralizanți - un tip specific care se atașează la faimoasa proteină Spike -. „În ciuda acestei reduceri”, nivelurile de anticorpi „rămân peste ceea ce se așteaptă ca fiind necesar pentru a oferi protecție”, a subliniat Moderna.

Citește și PROFEȚII. Baba Vanga. O veste BUNĂ, într-o mare de vești PROASTE

Rezultatele studiilor, realizate în colaborare cu Institutele Naționale Americane de Sănătate (NIH), vor fi prezentate lumii științifice. "Suntem încurajați de aceste noi date, care ne consolidează încrederea că vaccinul Moderna împotriva Covid-19 ar trebui să protejeze împotriva acestor noi variante detectate", a apreciat șeful Moderna, Stéphane Bancel.

Un studiu de fază 1 asupra acestei noi formule, numit mRNA-1273.351, va fi lansat în Statele Unite. Pot fi folosite pentru a spori protecția „în combinație” cu alte vaccinuri, potrivit Moderna. Compania va testa, de asemenea, impactul injectării unei a treia doze din vaccinul deja existent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini

pixel