Guvernul va aproba, joi, creşterea valorii tichetelor de masă de la 30 de lei, cât este în prezent, la 35 de lei, începând cu data de 1 august. Peste câteva lui, mai precis de la 1 ianuarie 2024, valoarea lor va fi din nou majorată, până la 40 de lei, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
"Tot astăzi creştem valoarea tichetelor de masă, măsură anunţată deja din prima săptămână de guvernare, de prioritate a acestui mandat. Majorăm această valoare de la 30 la 35 lei lunar, începând cu 1 august, şi vom ajunge la 40 lei pe lună de la 1 ianuarie 2024. E un gest cât se poate de firesc, ţinând cont de inflaţia din acest an", a precizat premierul, în şedinţa de Guvern.
"Valoarea tichetelor de masă din ultimele două semestre (respectiv semestrul II al anului 2022 - prezent) nu a înregistrat nicio creştere, deşi preţul alimentelor, cât şi al utilităţilor au crescut semnificativ, astfel încât în prezent valoarea unui tichet de masă, care este de 30 lei, este mică pentru a asigura o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru", se explică în nota de fundamentare a proiectului elaborat de Ministerul Muncii și aflat deja de aproape o lună în dezbatere publică.
Conform documentului, crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivelul corespunzător, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană.
Creşterea valorii nominale a tichetelor de masă se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat, deoarece acest venit este supus impozitării, se mai arată în nota de fundamentare.
Citește și Milioane de angajați ar putea primi mai mulți bani începând de săptămâna următoare!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Eliminarea plafonării...
România ajunge să importe tot...
De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...
România continuă să importe...
Taxa pentru examenul de...
Cum vrea UE să întărească rolul...
Vânzările globale de...
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...