Vânzările din retailul românesc, printre cele mai slabe din Europa, în iulie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Retail / sursa foto: Freepik.com
Retail / sursa foto: Freepik.com
Vânzările cu amănuntul au scăzut în România în iulie, comparativ cu cele din UE dar la nivel anual au înregistrat printre cele mai mari creșteri.

Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană (UE) şi în zona euro au crescut uşor în luna iulie, însă România se numără printre statele-membre cu cea mai puternică scădere a acestui indicator, de la o luna la alta, arată datele publicate, joi, de Eurostat.

Conform oficiului european, vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,1% în zona euro şi cu 0,2% în UE, în luna iulie 2024, comparativ cu iunie. Cu toate acestea, ţările membre cu cele mai importante scăderi ale vânzărilor cu amănuntul au fost: Luxemburg (-2,1%) şi România (-1,8%).

În ritm anual, vânzările cu amănuntul s-au diminuat cu 0,1% în zona euro, dar au înregistrat un avans de 0,4% în UE. În acest caz, România este printre statele Uniunii cu cele mai mari creşteri ale vânzărilor cu amănuntul, cu un avans de 6,5%, fiind devansată doar de Luxemburg (10,3%), Croaţia (7,9%) şi Bulgaria (6,8%).

 

INS: Creștere a cifrei de afaceri din retail

În cazul României, conform datelor publicate anterior de INS, în iulie 2024, comparativ cu luna anterioară, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 4,6%, ca urmare a activităţilor raportate în: vânzările de produse nealimentare (+6,4%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,9%) şi comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2%).

Potrivit INS, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată, a scăzut, pe ansamblu, în luna iulie a acestui an, faţă de luna anterioară, cu 1,8%, pe fondul scăderii înregistrate în comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-9,2%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-1%). Pe de altă parte, vânzările de produse nealimentare au crescut cu 0,3%.

 

Creștere în ritm anual

De asemenea, de la un an la altul (iulie 2024 vs iulie 2023), afacerile din comerţul cu amănuntul, ca serie brută, au crescut cu 8,1%, datorită vânzărilor de produse nealimentare (+14,5%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,8%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,6%).

În acelaşi timp, ca serie ajustată, volumul cifrei de afaceri din acelaşi tip de comerţ s-a majorat cu 7,4%, în urma creşterilor din vânzările de produse nealimentare (+12,3%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5%). În schimb, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate s-a diminuat 0,2%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social

pixel