Vârsta de pensionare. Ministrul Finanțelor vine cu ultimele clarificări

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a vorbit despre vârsta de pensionare dar și despre o posibilă nouă ajustare a pensiilor.

Șeful de la Finanțe a declarat că ajustarea, ”ușoarea creștere a pensiilor de la începutul acestui an” a fost posibilă pentru că ”acela era spațiul fiscal. Ceea ce ne-am angajat este să găsim în continuare soluții pentru cetățeni. 

Nu vreau să spun și nu vreau să promit lucruri care nu se vor întâmpla. Dar ceea ce vreau să zic este că trebuie să găsim o serie de soluții care să stopeze cauzele care conduc la scăderea puterii de cumpărare”, a subliniat Câciu.

Dacă mai pot fi ajustate pensiile în cursul acestui an? ”Nu vreau să spun acum. Ceea ce pot să spun este că pentru asta luptăm. Luptăm pentru oameni. Le promit că vin cu măsuri. În luna ianuarie a fost deja creşerea de pensii cu pachetul one-off.

Această politică ar trebui să se ducă în tot anul. În schimb, ceea ce afectează este erodarea continuă a puterii de cumpărare. Trebuie să lucrez la această cauză. Trebuie să lucrăm la această cauză. Dacă va merge economia mai bine, evident că spaţiul fiscal este mai mare şi atunci poţi să găseşti soluţii”, a explicat ministrul. 

Citește și Talonul mov de pensii. A apărut o PROBLEMĂ

Citește și Salariile din prefecturi vor fi majorate? Cât câștigă angajații. Avem cifrele

”Dacă este o întrebare care apare de zece ori pe zi, dacă ți-o pune oricine cu care te întâlnești: ei bine, ce facem cu factura la gaze, ce facem cu factura la electricitate, trebuie să găsești variante. De altfel, facturile și la mine au crescut, cu 30% în ultima lună. 

În ceea ce privește vârsta de pensionare, refuz să cred că se va ajunge la 70 de ani, a spus ministrul de Finanțe, Adrian Câciu într-un interviu acordat postului de televiziune Antena3. ”Și nici nu încurajez ca om politic o astfel de abordare. În primul rând discutăm de altceva. Dreptul la muncă este neîngrădit. Iar dreptul de retragere ar trebui să fie unul care să permită să ai o viață după muncă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: pexels.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...


pixel