Vârsta de pensionare. Violeta Alexandru pregătește un mecanism nou

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Persoanele care vor beneficia de reducerea vârstei de PENSIONARE cu 2 ani. CONDIȚII
Persoanele care vor beneficia de reducerea vârstei de PENSIONARE cu 2 ani. CONDIȚII
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, își dorește ca fiecare angajator din România să fie informat din timp că se apropie momentul de pensionare pentru limită de vârstă a salariaților său. Mecanismul de notificare ar putea fi prezentat foarte curând, chiar până la sfârșitul acestei luni.

"Fiecare angajator va primi un e-mail cu o Notificare despre angajatul care se pregătește să se pensioneze. Cu 3 luni înainte...”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit precizărilor sale, ”la momentul întrunirii condițiilor de pensionare, vreau ca fiecare solicitant să fi fost DEJA informat despre etapa trecerii la pensie, respectiv să-și fi pregătit documentele astfel încât să se evite situațiile în care, din pricina lipsei unor documente/adeverințe, se tergiversează emiterea deciziei de pensionare. Ceea ce înseamnă pentru pensionar să trăiască, o perioadă, fără niciun venit, eventual din ultimul salariu. Cu cât Casa de pensii de care aparține întârzie eliberarea deciziei de pensionare (din orice cauză ar fi), cu atât persoana ajunge să nu mai aibă nicio resursă”, explică Violeta Alexandru. 

Ministrul menționează, de asemenea, că a cerut Casei Naționale de Pensii Publice ”să pregătească un mecanism prin care angajatorii din România vor primi o informare conținând numele și data pensionării angajaților care în următoarele 3 luni îndeplinesc condițiile de vârstă pentru pensionare. Informarea va cuprinde și lista documentelor necesare (carnet de muncă, adeverințe privind vechimea în muncă, diplome de studii, etc.) precum și link-ul de unde se pot descărca formularele necesare. 24 august este termenul de finalizare, în prezent, se lucrează la operaționalizarea acestui mecanism. Viitorii pensionari își vor putea pregăti dosarele în mod adecvat, având timp suficient la dispoziție”, adaugă oficialul. 

Citește și Cumpărarea vechimii în muncă de la 1 septembrie. Precizări

Conform legislației în vigoare, că salariații din România nu sunt obligați să iasă din câmpul muncii la pensie, dacă nu vor. Dacă aceștia vor să continue activitatea în firmă o pot face. Legislația pensiilor permite fără limită de valoare cumulul pensiei pentru limită de vârstă cu veniturile din salarii sau activități independente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...


pixel