Ce decizii majore ia Guvernul joi: salarii, agricultură, energie și metrou
Guvernul României are pe agenda...
Președintele Comisiei economice, industrii și servicii din Senat, Daniel Zamfir, consideră necesară aplicarea efectului „erga omnes” asupra contractelor încheiate de companiile de telecomunicații. „Erga omnes” își face efectul atunci când instanța constată că un contract are clauze abuzive și se aplică tuturor contractelor în vigoare, precizează Avocatnet. Practic, asta înseamnă că respectiva clauză trebuie scoasă din absolut toate contractele în vigoare la momentul respectiv.
"În situaţia în care un consumator câştigă în instanţă un proces în care se stabileşte fie rambursarea unor sume, fie eliminarea clauzei abuzive în sensul că nu se va mai plăti în viitor în acelaşi cuantum, acea prevedere care este obţinută în instanţă trebuie să se aplice tuturor contractelor pe care respectivii operatori le au cu clienţii. Atunci când s-a constatat o clauză abuzivă de către o instanţă în legatură cu un contract al unui operator de telefonie, absolut toate contractele trebuie să fie supuse aceleiaşi prevederi", a adăugat senatorul.
Citește și Cum renunțăm la un contract de telefonie mobilă
Începând cu luna ianuarie 2019, cinci dintre cele mai mari companii de telecomunicații din România și-au mărit, pe rând, tarifele la serviciile de telefonie mobilă și internet. Aceste majorări s-au datorat schimbărilor fiscale aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul României are pe agenda...
Ilie Bolojan anunță pași...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
România se află într-o situație...
Banca Națională a României...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...