Compania energetică ucraineană Naftogaz a anunţat marţi, într-un comunicat, descoperirea într-o zonă nespecificată a unor noi rezerve de gaze naturale care ar putea ajunge la un miliard de metri cubi, ceea ce va permite ţării să se îndrepte către independenţa energetică totală faţă de Rusia, transmite EFE.
"Informaţiile geologice obţinute indică faptul că rezervele acestui nou zăcământ pot ajunge la un miliard de metri cubi de gaz", se arată în comunicat, care face referire la concluziile desprinse în urma procesului de prospectare, pentru care s-a efectuat un foraj la peste 4.000 de metri adâncime.
"Prin creşterea rezervelor, creăm o perspectivă de creştere sustenabilă a producţiei de gaze", a declarat Oleg Tomacev, directorul general al UkrGazVîdobuvannîa, filiala Naftogaz care a efectuat prospectarea.
În comunicat, compania aminteşte că Naftogaz a pus recent în funcţiune două sonde de gaze naturale care permit extragerea a peste 430.000 de metri cubi de gaze naturale pe zi.
Ucraina încearcă din 2014 să nu mai importe gaze naturale din Rusia, direct sau prin intermediari. Furnizarea de gaz a fost una dintre cele mai eficiente forme de influenţă asupra Ucrainei de către Rusia de când ţara şi-a declarat independenţa în 1991.
Citește și Prețul gazelor europene, un nou salt spectaculos, de 10%
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul digitalizează plata amenzilor. Un cont unic...
Un nou val de scumpiri ne...
Agenţia Naţională de...
Ministrul Apărării Naţionale,...
Românii care până acum nu au...
Olanda dă semnalul schimbării...
Leul a încheiat luna octombrie...
Doar una din patru locuințe din...
Ministerul Finanțelor a anunțat...
Cererea de aur crește puternic...
Țigările s-ar putea scumpi în...
Prețul energiei electrice pe piața spot a crescut joi cu...
Compania aeriană națională...
Traficul de mărfuri prin Portul...
BET, în declin: sesiune...
Modificări în structura...
AFM informează: Noi dosare au...
Statele Unite se confruntă cu...
ANAF a schimbat toate...