Vești bune pentru persoanele cu handicap. Lege promulgată

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Persoană în scaun cu rotile / Foto: Freepik
Persoană în scaun cu rotile / Foto: Freepik
Noua Lege a fost așteptată timp de mulți ani, însă acum, în sfârșit a devenit realitate.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care conferă caracter permanent certificatului de handicap în cazul persoanelor cu handicap ireversibil. Potrivit noului act normativ, aceste persoane nu vor mai fi supuse evaluărilor periodice ale comisiei de specialitate.

Legea recent promulgată reglementează obligația Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a stabili un termen permanent de valabilitate pentru certificatul acordat celor cu handicap ireversibil, care prezintă deficiențe funcționale și/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și nu pot beneficia de programe de recuperare, fără a fi necesară prezentarea lor la reevaluări periodice.

Conform textului legii, "persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare trebuie să beneficieze de un termen permanent de valabilitate a certificatului, fără a fi obligate să se supună reevaluărilor periodice".

În plus, autoritățile responsabile de elaborarea criteriilor de evaluare și încadrare în grad de handicap trebuie să identifice afecțiunile medicale cu caracter ireversibil. Nerespectarea prevederilor legale atrage sancțiuni sub forma unei amenzi cuprinse între 30.000 și 100.000 de lei.

Legea impune ca în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare, autoritățile publice să actualizeze ordinele ministeriale referitoare la criteriile de evaluare și încadrare în grad de handicap pentru adulți și copii.

La adoptarea legii în Parlament, deputatul USR Radu Panait, inițiatorul proiectului, a subliniat importanța acestei măsuri pentru persoanele cu handicap ireversibil. A exprimat speranța că președintele va promulga rapid legea pentru a sprijini acești oameni și pentru a evita procedurile birocratice ale comisiilor de stabilire a gradului de handicap.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.


pixel