Vești OFICIALE și IMPORTANTE despre programele Rabla Clasic şi Rabla Plus
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Interesul românilor pentru mașinile la mâna a doua a scăzut dramatic
Interesul românilor pentru mașinile la mâna a doua a scăzut dramatic
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor fi lansate la începutul lunii februarie şi vor avea în 2022 un buget de 1,2 miliarde lei, iar implementarea celor două programe este planificată, pentru prima dată, pe trei ani, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

"În 2022 vom lansa aceste programe la începutul lunii februarie. Este, după mulţi ani, primul an când programul se lansează la începutul anului. Acest lucru se datorează, pe de o parte, asumării şi angajamentului domnului prim-ministru Ciucă. Dânsul a vrut neapărat ca bugetul anului 2022 să se aprobe în decembrie. Datorită acestui lucru, anul acesta, în 2022, putem lansa programele Rabla la început de lună februarie. De asemenea, este prima dată când planificăm implementarea celor două programe pe 3 ani. Este prima dată, când, în urma discuţiilor, consultărilor pe care le-am avut cu asociaţiile producătorilor auto şi asociaţiile importatorilor/comercianţilor auto am pregătit un program pe 3 ani, asigurând astfel predictibilitate, asigurând astfel implementarea unor programe publice, unor politici publice în acest domeniu astfel încât rezultatul scontat, cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani până în 2026 să fie realizat, atins. Vom asigura în 2022 cel mai mare buget pe care l-au avut vreodată Rabla Clasic şi Rabla Plus şi acest buget va fi de peste 1,2 miliarde lei", a spus ministrul Mediului.

El a explicat că, pentru a atinge obiectivul propus pentru 2026, a fost crescut bonusul de casare, iar în 2022 se poate ajunge la o sumă maximă de 16.500 lei în cazul în care beneficiarul va preda la casare două autoturisme, ambele mai vechi de 15 ani. Acesta va beneficia şi de prima de 3.000 de lei pentru hibrid sau 1.500 lei pentru emisii CO2 scăzute.

"Deci creşte numărul de maşini de la una la două. Pot fi predate pentru o maşină cumpărată două maşini la casare. Vom avem un buget de minimum 1,24 miliarde lei. În 2023 creştem cu 10% faţă de 2022 şi în 2024 creştem cu încă 10% faţă de 2023. Astfel, 2024 va fi primul an când bugetul Rabla Plus va depăşi un miliarde de lei, în condiţiile în care, treptat, vom reduce bugetul alocat pentru Rabla Clasic, dar fără a scădea sub bugetul anului 2021. Şi în 2024 bugetul pentru Rabla Clasic va fi mai mare faţă de cel din 2021", a subliniat Tanczos.

Acesta a mai menţionat că este, de asemenea, pentru prima dată când anul precedent se încheie în luna ianuarie, până la finele acestei luni toate cererile depuse în 2021 vor fi analizate şi cele care sunt complete vor fi aprobate şi vor intra la finanţare.

Totodată, a adăugat ministrul, 2022 va fi primul an când vor fi eliminate posibilele întârzieri la aprobare, programul fiind etapizat pe apeluri lunare de depuneri de cereri, astfel încât toţi beneficiarii să primească răspuns în maximum o lună. "Răspunsul rapid, prompt este important pentru fiecare beneficiar, pentru fiecare producător auto, pentru fiecare dealer auto şi în felul acesta programul va fi mult mult mai eficient", a punctat Tanczos Barna.

El a precizat că au fost înăsprite condiţiile pentru ca maşinile noi să poată fi finanţate prin Rabla Clasic şi Rabla Plus, fiind scăzut cu cinci grame pragul de eligibilitate şi pragul de ecobonus, astfel încât maşinile noi care se cumpără să fie şi mai puţin poluante.

Ministerul Mediului a mai anunţat lansarea, în 2022, a unui program destinat strict instituţiilor, autorităţilor publice locale şi instituţiilor guvernamentale sau deconcentrate, prin care va fi asigurată o finanţare de 80% pentru achiziţionarea de maşini electrice sau hibrid.

Citește și România importă masiv mașini second hand. 2021 a fost un an record

Citește și 2021 a fost anul în care litrul de benzină a depășit 7 lei

"Un program pentru trei ani, 2022, 2023, 2024, cu un buget total de 600 milioane lei. Dorim să finanţăm prin acest program doar maşini electrice sau hibrid, doar pentru instituţii publice, astfel încât instituţiile publice să devină treptat un exemplu în ceea ce priveşte mobilitatea verde", a mai spus Tanczos Barna.

Potrivit datelor prezentate de ministru, Programul Rabla pentru autovehicule a avut o contribuţie semnificativă la întinerirea parcului auto, în cei 18 ani de la lansare peste 700.000 de autoturisme fiind cumpărate cu finanţare prin Rabla Clasic, Rabla Plus sau diferitele forme sub care a fost în vigoare în diverşi ani.

"În 2021, per total, au fost aprobate la finanţare în jur de 80.000 de autoturisme, care au fost cumpărate deja sau vor fi cumpărate prin Rabla Clasic şi Rabla Plus. Este o creştere semnificativă faţă de anii anteriori, pentru că am suplimentat de două ori bugetul celor două programe. Am ajuns la un buget de peste un miliard de lei pe anul 2021 şi contribuţia programului pentru întinerirea parcului auto a devenit şi mai importantă şi mai mare prin acest buget", a semnalat Tanczos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel