Vîlceanu: Bugetul trebuie să-și permită majorările de PENSII

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Dan Vîlceanu: O să avem o lege a pensiilor cum este programată
Dan Vîlceanu: O să avem o lege a pensiilor cum este programată
Propunerile privind majorarea pensiilor trebuie să ţină cont de capacitatea bugetului de a le plăti, în condiţiile în care economia ţării se află deja într-un moment complicat, a afirmat, joi, Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Finanţelor, care este şi secretar general al PNL

El a participat la evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în calitate de ministru interimar al Transporturilor.

"Ştiţi foarte bine că prima propunere (a PNL de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2022 - n.r.) a fost de 6%. Acum, în momentul în care am început negocierile cu Partidul Social Democrat, ei au propus 11%. În momentul în care vom avea o discuţie finalizată pe creşterea pensiilor, o să vă putem spune exact care este procentul", a precizat Vîlceanu.

Potrivit acestuia, abordarea trebuie să fie una prudentă.

"Mi-aş dori ca toate părţile implicate în aceste discuţii, mai ales în discuţiile politice, să înţeleagă faptul că, da, politic, ai un câştig atunci când vii cu asemenea propuneri, sunt propuneri populare, ca să nu zic populiste. Dar şi economia şi bugetul trebuie să-şi poată permite să plătească aceste sume. Suntem într-un moment complicat din punct de vedere economic, amplificat şi de valul 4 de pandemie. Cred că ar trebui să privim cu prudenţă ce se va întâmpla pe viitor şi să fim pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor", a spus ministrul interimar.

El a amintit că este nevoie de 3 miliarde de lei pentru a acoperi impactul bugetar al plafonării preţului la energie şi compensarea facturilor, problemă care nu exista în urmă cu câteva luni.

Totodată, întrebat dacă furnizorii de energie şi gaze îşi vor primi banii la timp pentru compensarea facturilor, Vîlceanu a precizat că acest lucru se va întâmpla în termenul prevăzut de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel