Vin americanii! Sunt interesați, printre altele, de sănătate, energie, comunicații

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Reprezentanții companiilor americane vor veni în România
Reprezentanții companiilor americane vor veni în România
În cadrul vizitei pe care o efectuează la Washington, premierul României, Viorica Dăncilă, s-a întâlnit cu reprezentanți ai companiilor americane care au investiții în România. Printre participanți s-au numărat membri din conducerea Amgen, Motorola Solutions, ExxonMobil, Oshkosh Defense, Parsons, Merck (MSD Pharma), UiPath, Textron/Bell și AMRO.

În cadrul întrevederii, premierul Viorica Dăncilă a reafirmat dorința României de a consolida și aprofunda dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Au fost prezentate interlocutorilor măsurile adoptate de Guvernul României, care au drept scop creșterea atractivității mediului de afaceri românesc și a fost adresată invitația de a investi în țara noastră. Reprezentanții companiilor americane au exprimat interesul de a efectua o vizită în România, în luna iunie 2019, ca urmare a prezentării de către premierul român a oportunităților pe care țara noastră le oferă într-o serie de domenii, cum ar fi: sănătate, energie, cercetare și inovare, tehnologia informației, și comunicații.

Totodată, investitorii americani au apreciat măsurile luate de Guvernul României referitoare la creșterea bugetului destinat investițiilor în sănătate și infrastructură, precum și la oportunitățile de creștere a industriei strategice de apărare. Dialogul constant între Guvernului României și investitori a fost de asemenea menționat în cadrul întrevederii, iar reprezentanții companiilor prezenți la discuții au exprimat aprecierea față de participarea miniștrilor la forumurile de investiții organizate de companiile americane.

Citește și Se vor face automobile electrice la Craiova?

Discuțiile au vizat și recentele modificări aduse legislației privind Parteneriatul Public Privat, fiind evidențiat faptul că aceasta include termeni contractuali extinși și permite o finanțare mai flexibilă, precum și împărțirea beneficiilor și riscurilor între partenerul public și cel privat.

Un alt subiect dezbătut pe larg, în cadrul întrevederii a vizat succesele înregistrate de Președinția română a Consiliului Uniunii Europene pe o serie de dosare importante pentru dezvoltarea mediului de afaceri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu

pixel