Violeta Alexandru a găsit soluția. Plata pensiilor, rezolvată

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Iar pensionarii continuă să aștepte
Iar pensionarii continuă să aștepte
Convenţiile dintre Casa Naţională de Pensii Publice şi bănci vor fi schimbate, astfel încât banii să ajungă cât mai devreme la pensionari, a anunţat marţi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

"Pentru că doresc ca pensiile să ajungă cât mai repede la pensionari, prin toate canalele de distribuţie, am discutat în această dimineaţă (marţi, n.r.), în mod aplicat, cu reprezentanţii băncilor din sistem. Vom schimba Convenţiile dintre CNPP şi bănci astfel încât banii să ajungă mai devreme la pensionari. Terminăm cu interpretarea diferită a prevederii din contracte care vorbeşte despre plata care se face în maxim 2 zile. Comisioanele, termenele de plată şi de livrare, nu doar le discutăm, le standardizăm şi le şi schimbăm. Nu vor mai exista diferenţe de mod de lucru între bănci", a scris Violeta Alexandru.

Zilele trecute, ministrul a afirmat că va discuta cu băncile deoarece convenţiile cu acestea pentru plata pensiilor sunt din 2001-2002 şi trebuie evaluate. Discuţiile au venit în contextul în urma unor probleme semnalate la finele săptămânii trecute, când unele sucursale de bănci au transmis că vor face plata pensiilor luni, deşi aveau banii în cont de joi.

Citește și Pensionarii suceveni, lăsați fără bani. Ministrul Muncii a găsit vinovatul

"Critica mea a fost faţă de acele sucursale care m-au sfidat, care mi-au transmis că nu plătesc deşi ştiam că au banii în cont şi aşteptau, deşi în convenţie prevederea e că vor plăti în până la două zile, maxim două zile, şi care, alimentate, din informaţiile pe care le am, inclusiv din cercuri politice, îmi transmiteau mesaje că deşi le intraseră banii în cont joi, că vorbim de săptămâna trecută, nu voiau să plătească vineri decât în momentul în care am avut o poziţie publică şi îi lăsau pe pensionari să treacă şi weekend-ul fără pensie şi să primească banii abia luni", a explicat Violeta Alexandru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă

pixel