Viorica Dăncilă începe ”curățenia” în ministere

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Viorica Dăncilă a anunțat că începe evaluarea ministerelor
Viorica Dăncilă a anunțat că începe evaluarea ministerelor
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că va începe din nou luni analiza pe ministere, menţionând că are în vedere o restructurare a fiecăruia în parte, dublată de o descentralizare. 

"Vor mai fi ministere care vor fi analizate. De luni vom începe din nou analiza pe ministere, de data aceasta o analiză mult mai amplă, pe lângă analiza îndeplinirii măsurilor din programul de guvernare, pe lângă analiza modului în care miniştrii au fost în teritoriu, modul în care au comunicat, avem în vedere şi o restructurare pe fiecare minister în parte, dublată de descentralizare, astfel încât probabil analiza o să dureze un pic mai mult, dar cred că este nevoie de acest lucru şi îl vom trata cu foarte multă seriozitate", a afirmat Dăncilă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, întrebată dacă vor mai fi miniştri care vor fi schimbaţi în perioada următoare. 

Ea a adăugat că o comisie, la care va participa, va face aceste analize. "Începând de luni avem o comisie, voi participa bineînţeles şi eu, în calitatea mea de prim-ministru, astfel încât să avem o analiză a tuturor acestor aspecte", a subliniat Dăncilă. 

Eugen Teodorovici spune că își dorește "o schimbare agresivă” în administrație

Potrivit premierului, remanierea guvernamentală nu se va face ţinând cont că ministrul este dintr-un judeţ sau altul. 

"Eu cred că echipa guvernamentală trebuie privită din punct de vedere al performanţei, din punct de vedere al modului în care fiecare ministru se implică şi a rezultatelor pe care le obţine. Remanierea nu o facem pentru că este dintr-un judeţ sau altul, remanierea o facem în funcţie de modul în care fiecare ministru îşi îndeplineşte sarcinile pe care le are. Pot să spun că, în acest moment, sunt mulţumită de activitatea lui Daniel Suciu, sunt mulţumită de activitatea lui Ioan Deneş. Deci eu cred că această abordare nu este o abordare corectă, dar de la USR nu mă mai miră nimic. Ei sunt doar cu acuzaţiile, cu jignirile şi cu divizarea societăţii. Nu am văzut un partid politic care să introducă atâta ură în societatea românească şi sper că cetăţenii la un moment dat să îi taxeze pentru că nu aceasta este firea poporului român", a adăugat Dăncilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu

pixel