"M-am dus pentru că mi se părea că acele clauze pe care vor să şi le pună nu aveau ce căuta acolo. Am spus, 3.680 de euro salariul brut indemnizaţie pentru cei din Consiliul de Administraţie plus 1.200 pe şedinţă mi se pare mult prea mult. Ca să mai iei încă 12 salarii pentru o clauză de neconcurenţialitate, că nu te mai duci la altă companie şi vrei şi o asigurare pe încă trei ani după ce ai plecat - toate acestea mi se par mult prea mult pentru o companie care totuşi nu are o anvergură regională sau multinaţională", a spus ministrul.
Ministrul Energiei a vorbit despre depozitele de gaze! Sunt pline, dar în zadar
Ministrul spune că diferenţa de remuneraţie este foarte mare faţă de alte companii de acelaşi fel.
"M-am uitat şi eu 3.600 de lei este o indemnizaţie la o altă companie similară pentru un consiliu de administraţie, deci o diferenţă foarte mare", a adăugat Virgil Popescu.
Acționarii Electrica au respins, în cadrul adunării generale de miercuri, acordarea bonusurilor propuse pentru conducerea companiei, la care a participat ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, fiind prima dată când un ministru participă la o ședință AGOA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Compania Star Assembly, filială...
Ministerul Finanțelor a atras...
Blocajul guvernamental din SUA...
Greșeala pe care o fac mulți...
Leul a început săptămâna în...
ANAF a modificat formularul...
Semnal de alarmă privind o tentativă de fraudă în numele ANAF.
Prețul energiei în România urcă...
Programul Rabla Clasic, epuizat...
De la 1 iulie 2026, camioanele...
Visa a blocat tentative de...
Prețul petrolului își revine...
Carburanții s-au ieftinit în...
Miercuri, 15 octombrie, este...
Aurul atinge un nou record...
Google oferă gratuit acces la...
Bulgaria își majorează...
Reuniunea FMI și Băncii...
Salariul mediu net a scăzut în...
Inflația urcă la 9,9% în...
Argintul depășește pragul de 50...