Vladimir Putin a semnat legea Anti-Apple. Ce înseamnă asta

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Whatsapp este pe lista preferată a atacatorilor cibernetici
Whatsapp este pe lista preferată a atacatorilor cibernetici
Preşedintele Vladimir Putin a promulgat o lege care interzice vânzarea în Rusia a smartphone-urilor sau calculatoarelor care nu sunt echipate cu programe sau aplicaţii ruseşti preinstalate. 

Legea Anti-Apple, după cum a botezat-o presa de la Moscova, va intra în vigoare la 1 iulie 2020 și este descrisă de autorităţi drept mijloc de promovare a companiilor de tehnologie ruseşti în faţa concurenţei străine. Conform textului de lege publicat pe portalul oficial rus, "consumatorul trebuie să aibă posibilitatea să folosească anumite tipuri de produse tehnologice cu programe ruseşti preinstalate".

Potrivit documentului, Guvernul va elabora o listă de dispozitive vizate de respectivul act normativ, care ar urma să includă telefoanele, calculatoarele şi televizoarele inteligente. De asemenea, va fi întocmită lista aplicaţilor ce vor trebui preinstalate de fabricanţi. Apple a refuzat mereu să preinstaleze alte aplicaţii decât ale sale pe dispozitivele pe care le vinde.

Citește și Plan pentru salvarea Internetului. E grav! Care e problema

Promulgarea acestei legi survine la câteva săptămâni după adoptarea altei măsuri care permite crearea în Rusia a unui "internet suveran", izolat de marele servere mondiale. O altă măsură promulgată luni de Vladimir Putin înăspreşte de asemenea amenzile pentru companiile care nu respectă o lege din 2015 care le obliga să stocheze datele personale ale utilizatorilor ruşi pe servere din Rusia. Amenzile pot ajunge acum până la şase milioane de ruble (84.400 de euro).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB

pixel