Vladimir Putin condamnat de Senatul SUA drept criminal de război. În unanimitate

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Așa va rămâne Vladimir Putin în istorie
Așa va rămâne Vladimir Putin în istorie
Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităților comise împotriva poporului ucrainean, au decis senatorii americani 

Senatul Statelor Unite a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, o demonstraţie rară de unitate în Congresul american, profund divizat, transmit agențiile de presă. 

Rezoluţia, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi susţinută de senatorii ambelor partide, încurajează Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte state să vizeze armata rusă în orice investigaţie a crimelor de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

"Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean", a spus liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs ţinut înaintea votării.

Rusia îşi denumeşte acţiunile o "operaţiune militară specială" de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei, iar preşedintele Putin a vorbit despre Ucraina ca despre o colonie americană cu un regim marionetă şi fără tradiţia unei statalităţi independente. 

Citește și Biden a făcut ANUNȚUL: Ne vom asigura că Ucraina are ARME

În același timp, Guvernul Statelor Unite a anunţat că va oferi un ajutor umanitar suplimentar de 186 de milioane de dolari pentru refugiaţii care au fugit de războiul din Ucraina, transmite dpa, preluată de Agerpres.

"Asistenţa umanitară suplimentară pentru refugiaţii din ţările vecine Ucrainei sprijină furnizarea de alimente, apă potabilă sigură, protecţie, adăposturi accesibile şi asistenţă medicală de urgenţă prin sprijinul partenerilor noştri internaţionali şi neguvernamentali", potrivit unei declaraţii a secretarului de stat american Antony Blinken.

Antony Blinken a remarcat că SUA au furnizat Kievului şi ţărilor din regiune ajutor umanitar în valoare de aproape 293 de milioane de dolari de când Rusia a invadat Ucraina la sfârşitul lunii februarie, devenind "cel mai mare donator de asistenţă umanitară pentru Ucraina".

Şeful diplomaţiei americane a reiterat apelurile vizând "încheierea imediată a războiului Rusiei împotriva Ucrainei" şi facilitarea de către Moscova a accesului umanitar şi a deplasării în siguranţă a celor care doresc să părăsească Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik

pixel