Volkswagen, în negocieri cu principalii săi rivali

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Volkswagen
Volkswagen
Volkswagen AG este în negocieri avansate pentru a le permite rivalilor să utilizeze platforma sa modulară MEB pentru producţia de masă a vehiculelor electrice, a afirmat, miercuri, directorul de strategie al brandului VW, Michael Jost, într-un interviu acordat publicaţiei germane Tagesspiegel, transmite Reuters.

Anul trecut, compania auto a anunţat că a pus la punct o platformă pentru vehicule electrice şi a definitivat un program de achiziţii de baterii care să îi permită să producă 50 de milioane de vehicule electrice. Grupul Volkswagen, care include şi brandurile Skoda, SEAT, Audi şi Porsche, va produce cu ajutorul acestei platforme 27 de modele pentru patru branduri ale grupului, începând cu modelul Volkswagen ID, care va fi produs din 2019 la fabrica din Zwickau, Germania. 

Volkswagen vrea ca platforma sa modulară să devină "un standard nu numai pentru grupul VW", a declarat miercuri Michael Jost. 

Declaraţia vine după ce, în 15 ianuarie, Volkswagen şi Ford Motor au anunţat înfiinţarea unei alianţe globale care va combina forţele celor doi producători auto în domeniul vehiculelor comerciale şi camionetelor începând din 2022 şi ar putea face posibilă dezvoltarea în comun a vehiculelor electrice şi autonome, o decizie prin care s-ar putea economisi miliarde de dolari. 

Citește și: Volkswagen anunță debutul diversificării producției

Parteneriatul va începe cu vânzarea de vehicule comerciale şi camionete în 2022, dar nu va implica o fuziune sau un schimb de acţiuni, au dat asigurări cei doi producători auto. De asemenea, Volkswagen şi Ford au anunţat că explorează o potenţială colaborare în domeniul serviciilor de mobilitate şi al vehiculelor electrice şi autonome. 

Directorii celor două companii au vorbit despre potenţialele economii de costuri în urma adâncirii alianţei, iar oficialii VW au discutat despre posibilitatea de a-şi produce vehiculele la fabricile Ford, în timp ce producătorul auto american ar putea folosi platforma pentru vehiculele electrice a grupului german. 

Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu

pixel