Vouchere de 500 de lei. Guvernul a stabilit calendarul de acordare. Cine sunt beneficiarii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Guvernul a aprobat calendarul de acordare
Guvernul a aprobat calendarul de acordare
Guvernul a aprobat acordarea acestor voucherelor în valoare 500 de lei, cât și calendarul de acordare.

Este vorba despre tichetele sociale pentru sprijin educațional care se acordă în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale precum și unele măsuri de distribuire acestora, cu modificările și completările ulterioare. Valoarea tichetului social este de 500 lei și se acordă pe an școlar.

Anul școlar 2022-2023

În data de 9 septembrie 2022, Ministerul Educației a transmis liste parțiale cu elevii care și-au păstrat eligibilitatea și în anul școlar 2022-2023. În data de 19 septembrie 2022, au fost încărcate suporturile electronice a 97.888 elevi, în baza listelor transmise de Ministerul Educației în data de 9 septembrie 2022.

În data de 07 octombrie 2022, Ministerul Educației a transmis listele finale, însumând 416.385 de beneficiari însă acestea conțin o serie de erori, printre care: pentru 15.313 elevi nu se menționează venitul, 10.507 elevi figurează în liste deși înregistrează venit excedentar, date de identificare părinte si/sau copil incomplete sau eronate ceea ce a făcut imposibila înscrierea acestuia pe liste.

În data de 20 noiembrie 2022, au fost alimentate cardurile a 79.738 beneficiari care aveau deja cardul emis din anul școlar precedent și și-au păstrat eligibilitatea și pentru anul școlar 2022-2023.

În perioada 05-10 decembrie 2022, au fost emise și alimentate carduri noi, pentru elevi eligibili in anul școlar 2022-2023, până la valoarea maximă prevăzută în Acordul Cadru, respectiv 183.319 carduri.

Până în prezent, pentru anul școlar 2022-2023, au fost alimentate în total 360.000 carduri.

Pentru tichetele sociale pe suport electronic care depășesc valoarea prevăzută în acordul cadru, MIPE demarează o nouă procedură de achiziție publică, respectiv procedura simplificată, pentru un maxim de 55.000 de carduri. Contractul subsecvent va cuprinde numărul de carduri pe care îl va trimite fiecare Inspectorat Școlar Județean, estimăm un număr total de 49.000 de elevi pentru care ISJ-urile vor trimite documente justificative care atesta eligibilitatea elevilor de a primi acest sprijin. 

Se supune aprobării calendarul de recuperare a întârzierilor în acordarea voucherelor educaționale.

Calendar de recuperare a întârzierilor în acordarea voucherelor educaționale Este necesară implicarea tuturor actorilor pentru realizarea activităților în termenele stabilite în vederea atingerii obiectivelor POAD.

2. Calendar implementare Termen Data

a. Emitere carduri (conform ofertei tehnice) max. 20 zile 12.05.2023

b. Distribuire carduri la Inspectorate Școlare 5 zile 16.05.2023

c. Distribuire carduri de la ISJ la unitățile școlare 5 zile 23.05.2023

d. Emitere facturi 1 zi 23.05.2023

e. Proceduri interne aferente plății (bun de plată, certificare, CFP, CFPD) 2 zile 25.05.2023

f. Alimentarea cardurilor 1 zi 26.05.2023

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Prețul carburanţilor
Oameni traversează o stradă în timp ce ninge / Foto: Freepik
Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio

Dacia și Ford Otosan, producție mai mică în România în 2025

Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...

Geraldo Alckmin
Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor

pixel