Vouchere de 500 euro! Ieșenii declară război total poluării

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Programul 'Rabla' au fost acceptate 34 dosare prin care vor fi cumpărate 57 de autovehicule
Programul 'Rabla' au fost acceptate 34 dosare prin care vor fi cumpărate 57 de autovehicule
Autorităţile din Municipiul Iaşi au în plan demararea unui proiect-pilot, alternativă la Programul "Rabla", prin care posesorii de autovehicule mai vechi de 10 ani pot primi câte un voucher în valoare de 500 de euro în schimbul predării spre casare, dar fără ca aceştia să fie obligaţi să achiziţioneze un alt autovehicul nou.

Conform proiectului intitulat "Iniţiativă-pilot pentru o guvernanţă locală integrată de mediu", aflat la stadiul de "Notă conceptuală" şi în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Iaşi, banii obţinuţi din valorificarea autovehiculelor scoase din uz şi răscumpărate ca urmare a acordării voucherelor, vor crea cadrul suport pentru finanţarea activităţilor conexe ale proiectului (managementul implementării, publicitatea proiectului, aplicarea măsurilor pentru promovarea transportului public şi alternativ la cel auto privat, transfer de know-how către stakeholderii interesaţi etc.).

Fără alt autovehicul nou

Prin intermediul proiectului se propune achiziţionarea/răscumpărarea de la posesorii eligibili, contra unui voucher de 500 euro (echivalent în lei) a autovehiculelor vechi, poluante, dar fără ca aceştia să fie obligaţi să achiziţioneze un alt autovehicul nou.

Scopul iniţiatorilor este acela de reducere a poluării aerului în Iaşi cu aproximativ 25%, prin scoaterea din circulaţie a circa 25.000 de autovehicule vechi, înmatriculate şi înregistrate fiscal de cel puţin un an în Municipiul Iaşi, scoase din circulaţie, casate, reciclate şi valorificate. De asemenea, este vizată decongestionarea traficului rutier privat din oraş, precum şi cel înspre sau dinspre Zona Metropolitană.

Dezvoltarea transportului public

În acelaşi timp, se doreşte crearea unei alternative prin dezvoltarea transportului public local şi metropolitan de călători cu mijloace de transport electrice şi/sau cu norme de poluare cât mai scăzute. Bugetul total al proiectului este estimat la 12,5 milioane de euro (25.000 vouchere x 500 euro/voucher), iar perioada de implementare este preconizată a se întinde pe doi ani, în perioada 2020 - 2021.

Citește și Vouchere de 7.000 de lei. Milioane de români ar putea beneficia de acest program

"Ca element de noutate în cofinanţarea unor proiecte de factură europeană, în urma valorificării autovehiculelor scoase din circulaţie şi pentru care vor fi acordate voucherele care fac obiectul acestui proiect, în cuantumul sumei obţinute de aproximativ de 500.000 euro, vor fi derulate activităţile secundare, conexe cu privire la implementarea proiectului (salarii pentru membrii grupului de lucru, consultanţă şi asistenţă tehnică în vederea realizării şi aplicării planurilor, mecanismelor şi instrumentelor de lucru, publicitate, elaborare materiale promoţionale şi realizare campanii publicitare, costuri administrative, costuri parteneriale, de audit etc.)", se menţionează în proiectul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Taxa majorată cu 50%
Nicușor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Schimb valutar
Inquam Photos / George Calin

Protestele din 2024–2025: România între stradă și urne

Între decembrie 2024 și mai 2025, România a traversat...

Transelectrica / FOTO: Facebook
Hacker / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Dealerii valutari nu afișează prețul real al monedelor pe panourile lor din cauza fluctuațiilor mari ale cursului dolarului / Foto / Reuters / Fatemeh Bahrami / Anadolu
Vienna Insurance Group
Fabrică de lapte / Foto: Freepik
CCR a decis / Foto: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Contor electric

Se dau bani pentru energie! Tot ce trebuie să știți

Românii aflați în situație de sărăcie energetică pot...

Jean Ivan, noul director interimar al Romsilva

Romsilva are un nou director intermediar

Jean Vişan, noul director general interimar al Romsilva....

Casa de schimb / Foto: Arhivă
Neodimium pur
Datorii la stat / Foto: Freepik
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Fabrica de reciclare / Foto: Freepik
BVB
Om de afaceri vorbeste la telefon / Foto: Freepik
Eoliene / Foto: Freepik
Microbuz / Foto: oglindadeazi.ro
foto: pexels.com

pixel