Vouchere pentru vârstnici. Negrescu: Ce poți face cu banii aceștia? Aproape nimic

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
În principiu, ideea este bună. Să ajuți persoanele vulnerabile este ceva ce merită salutat. Dar... Analistul Adrian Negrescu despre partea nevăzută a acestei propuneri.

În primul rând, a spus analistul, trebuie identificate acele persoane vulnerabile, iar asta este o mare problemă. ”Dar și o mare îngrijorare, pentru că nu vor reuși să le identifice, așa cum nu au reușit să le identifice nici la Legea consumatorului vulnerabil, să stabilească cine sunt beneficiarii. Deci, să ajuți oamenii este o idee bună, dar dacă facem un calcul 50 de euro la două luni, înseamnă patru lei pe zi. 

Ce poți face cu patru lei pe zi în România. Îți iei doi covrigi, nici măcar doi covrigi, pentru că este 2,5 lei un covrig acum în București. La fel cum nici două pâini nu poți lua, pentru că și pâinea s-a scumpit și costă deja mai mult de doi lei. Ca să nu mai spune de pâinea de 500 de grame, care trece de patru lei. Ce vreau să spun este că s-ar putea să fie prea puțin pentru nevoile populației, în condițiile în care prețurile la alimente au crescut spectaculos în ultimele zile”, a spus Adrian Negrescu. 

Întrebarea este alta 

Problema este că aceste scumpiri afectează întreaga populație, nu doar persoanele în vârstă. Întrebarea este alta, a subliniat analistul. ”Să ne explice autoritățile un lucru: de ce persoanelor vulnerabile, celor cu venituri foarte mici, li se acordă patru lei ca ajutor, în timp ce bugetarii, adică 1,2 milioane de români primesc tichete de masă de 20,9 lei pe zi. Iar de la patru lei la 20 de lei este o diferență ca de la cer la pământ”. 

Repet, a insistat Adrian Negrescu, ”ideea este bună, dar de ce nu le dăm oamenilor niște tichete de masă prin intermediul primăriilor astfel încât ajutorul să fie cu adevărat ajutor. Sau să reinventăm cantinele acelea de ajutor social, pentru că, din punctul meu de vedere, este nevoie de așa ceva, având în vedere că sunt aproape 2,5 milioane de pensionari cu pensii de până în 1200 de lei. 

Citește și Facturile de la 1 aprilie. Elena Cristian, după anunţul premierului: Dacă se elimină plafonarea, se va ajunge la un dezastru!

Abordând acest subiect la un post de televiziune, ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că sunt mai multe scenarii pentru acordarea sprijinului mai ales că România și românii sunt într-o situație delicată, a spus ministrul Marius Budăi și care a punctat că nu vrea să facă afirmații care să inducă lumea în eroare.

În spațiul public a apărut, pe surse, o informație conform căreia una dintre variantele de lucru ar fi acordarea unor vouchere în valoare de 250 de lei la fiecare două luni, bani cu care oamenii vor putea cumpăra exclusiv alimente mai precis peroanele care au venituri mai mici de 600 de lei.

Marius Budăi a spus că nu vrea să avanseze nicio informație legat de acest lucru și că nu vrea să dea speranțe deșarte oamenilor. Va comunica deciziile luate în coaliție atunci când se vor lua. Oficialul a aminti despre pachetul social acordat din ianuarie și că dacă nu ar fi fost acordat lucrurile nu ar fi arătat prea bine acum și că este cert că cei vulnerabili trebuie ajutați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Mihai Ciobanu
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu

Curs BNR. Leul rămâne stabil, aurul continuă scăderea

Cursul valutar anunțat luni, 27 octombrie 2025, de Banca...

TVA / Foto: DCBusiness
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Foto: Arhiva. Protest BNS în Piața Victoriei
Practic toți românii sunt obligați să utilizele SPV
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Benzinărie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Transelectrica
Medic de familie / Foto: Freepik
Ursula von der Leyen
Comerț online / Foto: Freepik
Donald Trump
Centru de procesare a pământurilor rare din Malaezia
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Lacat. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Volkswagen / Foto: Chris Verwymeren / Flickr
Centrala carbune / sursa foto: Freepik.com
Freepik.com
Florin Manole. Foto: Crişan Andreescu
București / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / sursa foto: Freepik.com
Găini / Foto: Freepik
Înaltă tensiune / FOTO: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Foto: REUTERS

Cum fentează Coreea de Nord sancţiunile internaţionale

Coreea de Nord a găsit metodele prin care să eludeze...

ANAF

Ghid ANAF: Verificarea contribuțiilor sociale CAS și CASS

Orice român își poate verifica gratuit, online, situația...


pixel