Whisky dedicat Reginei Elisabeta a II-a şi vinuri de colecţie, scoase la licitaţie în Bucureşti

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Un whisky dedicat Reginei Elisabeta a II-a, vinuri de colecţie şi trabucuri în ediţii limitate vor fi scoase la vânzare, miercuri, la o licitaţie organizată de casa Artmark.

Potrivit Artmark, whisky-ul Port Ellen Maltings a fost îmbuteliat cu ocazia vizitei Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii la distileriile Port Ellen, în 9 august 1980. Cu ocazia vizitei regale a fost îmbuteliată o mică cantitate în aproximativ 40 de sticle de 70 de centilitri, care au fost dăruite reginei şi personalului însoţitor al acesteia. Artmark arată că, în piaţă, sticle din această ediţie specială apar rar şi se vând la cote excepţionale, fiind apreciat şi punctajul calitativ - este unicul whisky care a obţinut scorul de 99/100 de puncte, cel mai mare acordat vreodată de Serge Valentin, o autoritate de vârf în lumea whisky-ului de colecţie.

Lotul scos la vânzare are un preţ de pornire de 5.000 de euro.

Tot în cadrul sesiunii se regăseşte unul dintre cele mai bine cotate vinuri din lume - Maison Leroy Auxey Duresses. Maison Leroy este cea mai prestigioasă cramă de vinuri din Burgundia. Sticla de Maison Leroy din 2018 are un preţ de pornire de 500 de euro.

La licitaţie vor fi scoase şi două loturi de câte şase sticle de Chateau La Fleur Petrus, din 2011, respectiv din 2019, apreciate drept cele mai bune vinuri Merlot din lume, având preţuri de pornire de 500, respectiv 1.000 de euro. Vinurile propuse în licitaţie sunt proprietatea unuia dintre puţinii colecţionari din România care beneficiază de o alocaţie directă a celebrului castel, menţionează Artmark.

De asemenea, sunt puse în vânzare vinuri de colecţie foarte vechi: Chateau du Magne din 1945, la 75 de euro, Chateau Montbrun, Grand Vin de Bordeaux, din 1937, la 50 de euro, Cepa Semillon Extra, la 75 de euro.

Pentru prima dată, în cadrul unei licitaţii Artmark, apar în vânzare două butoaie de vin, loturi de crama românească (Galicea Mare), din 2018 şi 2019. Ambele baricuri sunt de Fetească Neagră şi poartă etichetă "Rezerva proprietarului". Artmark arată că preţul de pornire pentru fiecare dintre cele două loturi este de 8.000 de euro şi că cei care le vor adjudeca vor beneficia gratuit şi de experienţa de a vizita, împreună cu patru prieteni, la invitaţia proprietarului, domeniul Galicea Mare, unde vor fi găzduiţi şi vor savura un weekend oeno-gastronomic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel