X, în cădere liberă. Companiile părăsesc în masă platforma de socializare a lui Elon Musk

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
X, sursa foto: Freepik.com
X, sursa foto: Freepik.com
Un număr record de firme intenționează să reducă cheltuielile de publicitate pe X anul viitor din cauza îngrijorărilor legate de conținutul extrem de pe platformă, care le-ar putea afecta mărcile, dând o nouă lovitură companiei de social media a lui Elon Musk.

Un sondaj global realizat de firma de cercetare de piață Kantar a arătat că 26% dintre comercianți intenționează să își reducă cheltuielile pe X în 2025, cea mai mare retragere înregistrată până acum, relatează CNN.

Doar 4% dintre comercianți consideră că anunțurile X oferă „siguranța mărcii” - certitudinea că anunțurile lor nu vor apărea alături de conținut extrem - comparativ cu 39% pentru anunțurile Google, a declarat Kantar într-un raport publicat joi. CNN a contactat X pentru comentarii.

„Advertiserii și-au mutat cheltuielile de marketing de pe X de mai mulți ani”, a declarat Gonca Bubani, directorul global al Kantar, adăugând că «o schimbare a situației din prezent pare puțin probabilă».

„X s-a schimbat FOARTE mult în ultimii ani și poate fi imprevizibil de la o zi la alta - este dificil să te simți încrezător în siguranța mărcii tale în acest mediu.”

Pe de altă parte, consumatorii au o părere mai pozitivă despre anunțurile de pe X, deoarece sunt mai puține decât erau înainte, potrivit Kantar.

Luna trecută, Musk a intentat un proces împotriva unui organism influent din industria publicitară - printre ai cărui membri se numără Unilever, Mars și CVS - susținând că grupul a conspirat pentru a „boicota” X.

Marile branduri s-au retras de pe platformă, cunoscută anterior sub numele de Twitter, de la preluarea acesteia de către Musk în 2022, în valoare de 44 de miliarde de dolari, din cauza preocupărilor legate de moderarea conținutului și a incertitudinii cu privire la direcția platformei.

Comentariile lui Musk cu privire la X au speriat, de asemenea, agenții de publicitate. În noiembrie anul trecut, mai mul de zece mărci importante - inclusiv IBM, Disney și Paramount - au întrerupt cheltuielile publicitare pe X din cauza îngrijorărilor legate de antisemitism și discurs instigator la ură, fără a fi ajutate de faptul că Musk însuși susținuse o teorie antisemită de tip conspiraționist. Acesta și-a cerut ulterior scuze.

Raportul Kantar, care s-a douzeci de țări, a constatat, de asemenea, că X s-a clasat în afara primelor 10 mărci în ceea ce privește încrederea și percepția caracterului inovator al publicității pe platformă.

Potrivit raportului, YouTube rămâne platforma de publicitate pe care publicitarii o preferă cel mai mult, în timp ce, pentru consumatori, Amazon și TikTok împart primul loc.

Totodată, președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a declarat la începutul acestei săptămâni că lumea nu este obligată să suporte agenda „de extremă dreapta” a lui Musk din cauza averii sale imense.

Brazilia a blocat X în weekend, în urma unui ordin al Curții Supreme, deoarece Musk a refuzat să numească un nou reprezentant legal în țară. Măsura a escaladat o dispută de luni de zile cu privire la ceea ce înseamnă libertatea de exprimare, în timp ce Brazilia ia măsuri drastice împotriva răspândirii dezinformării online.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Bursa de Valori București
București / Foto: Oana Pavelescu
Curs valutar / Foto: Arhivă
Cisco
FMI
Euro / FOTO: Freepik
ROBOR mai doboară un record
O măsură de stimulare a creșterii
Dacia a vândut mai puțin în Europa
Reactorul stellarator Wendelstein 7-X
Port comercial / Foto: Freepik
Tesla
Curtea de Conturi
Elon Musk și Donald Trump

pixel