Zeci de amenzi acordate în Prahova pentru încălcarea ordonanțelor militare

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ordonanțele militare sunt în continuare în vigoare
Ordonanțele militare sunt în continuare în vigoare
Zeci de amenzi au fost aplicate, duminică, la nivelul judeţului Prahova pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute de ordonanţele militare în vigoare.

Potrivit buletinului de presă emis, luni, de Prefectura Prahova, echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat, duminică, acţiunile privind ordinea şi siguranţa publică şi au acţionat, printre altele, pentru verificarea persoanelor aflate în evidenţe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu şi pentru paza spaţiilor de carantinare, fluidizarea circulaţiei rutiere.

Astfel, au fost aplicate, în urma acţiunilor, 226 de amenzi în valoare totală de aproape 74.000 lei, dintre care 35 au fost date pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute în ordonanţele militare, menţionează sursa citată.

Citește: AMENZILE aplicate în perioada stării de urgență. Unde SE DUC banii

De asemenea, poliţiştii prahoveni au deschis şi un dosar de cercetare penală pentru o persoană care ar fi prezentat oamenilor legii o adeverinţă de angajat cu date false.

La nivelul judeţului se află în monitorizare 88 de persoane care se află în autoizolare la domiciliu, alte 308 fiind în carantină instituţionalizată.

De la începutul epidemiei, dintre cei 76 de prahoveni diagnosticaţi cu noul coronavirus, patru au decedat, 58 au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi, iar 14 se află internaţi. Dintre aceştia, trei sunt în stare gravă, fiind internaţi la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieţti, unde sunt ventilaţi mecanic, mai precizează Prefectura Prahova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.


pixel