2.300 de morți din cauza caniculei la nivelul întregii Europe

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Caniculă
Caniculă
Circa 2.300 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauze asociate căldurii în 12 oraşe din Europa în timpul valului de caniculă care s-a încheiat săptămâna trecută, potrivit unei analize ştiinţifice rapide publicată miercuri, informează Reuters.

Studiul se referă la un interval de 10 zile, încheiat pe 2 iulie, pe parcursul căruia zone extinse din Europa occidentală au fost lovite de o căldură extremă, temperaturile depăşind 40 de grade Celsius în Spania, iar mai multe incendii de vegetaţie au izbucnit în Franţa.

Dintre cele 2.300 de decese estimate să se fi petrecut în această perioadă, 1.500 de decese au fost legate de schimbările climatice, care au sporit severitatea valului de caniculă, potrivit unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Imperial College London şi London School of Hygiene and Tropical Medicine.

''Schimbările climatice au sporit semnificativ severitatea valului de caniculă, ceea ce l-a făcut şi mai periculos'', a spus Ben Clarke, cercetător în cadrul Imperial College London.

Studiul a inclus 12 oraşe, printr care Barcelona, Madrid, Londra şi Milano, unde, potrivit cercetătorilor, schimbările climatice au sporit temperaturile valurilor de caniculă cu până la 4 grade Celsius.

Cercetătorii au folosit modele epidemiologice consacrate, precum şi date istorice privind mortalitatea pentru a estima bilanţul deceselor şi a scoate în evidenţă decesele în cazul cărora canicula a fost cauza principală a mortalităţii, inclusiv cazurile în care expunerea a exacerbat afecţiuni preexistente.

Oamenii de ştiinţă au spus că au folosit metode peer-reviewed pentru a produce rapid un bilanţ estimat al deceselor întrucât majoritatea deceselor legate de căldură nu sunt raportate oficial, iar unele guverne nu fac publice astfel de statistici.

Luna trecută, a fost a treia cea mai caldă lună iunie din istorie la nivel global după lunile iunie din 2024 şi 2023, a precizat Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice într-un buletin lunar publicat miercuri.

Europa occidentală s-a confruntat cu cea mai caldă lună iunie din istoria sa, mare parte din regiune confruntându-se cu ''un stres termic foarte puternic'' - definit de condiţii care se simt asemenea unei temperaturi de 38 de grade Celsius sau mai mult, potrivit Copernicus.

''Într-o lume care se încălzeşte, valurile de caniculă ar putea deveni mai frecvente, mai intense şi ar putea afecta un număr mai mare de persoane de pe teritoriul Europei'', a spus Samantha Burgess, directoarea Copernicus pentru strategii climatice.

Cercetători din cadrul unor institute sanitare din Europa au raportat în 2023 că e posibil ca 61.000 de persoane să fi murit din cauza valurilor de caniculă din 2022, potrivit unei noi cercetări, ceea ce sugerează că eforturile statelor pentru pregătire în caz de caniculă sunt insuficiente.

Acumularea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă - provenite în marea lor majoritate în urma arderii combustibililor fosili - înseamnă că temperatura globală a planetei a crescut de-a lungul timpului. Această creştere a temperaturilor de referinţă înseamnă că, atunci când se produce un val de caniculă, temperaturile pot atinge valori mai ridicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare
Lan de grâu / FOTO: Unsplash

România, cel mai mare exportator de grâu moale din UE

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la...

Revolut, pe cale să dea o lovitură istorică

Unicornul european Revolut își ridică miza: vrea...

Chatgpt. Freepik.com

ChatGPT se transformă în browser şi ar putea schimba totul

OpenAI pregătește lansarea unui browser AI care...

Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Donald Trump
Contabil / Foto: Freepik
Freepik.com
ANAF / Foto: DCBusiness
Freepik.com
Avion Boeing / FOTO: Unsplash
Foto: NVIDIA
Freepik.com

Dispută europeană pe seama Cubului Rubik

Producătorul Cubului Rubik, înfrânt în instanță: UE...

Freepik.com
Eximbank
Alexandru Nazare la condilul ECOFIN
Cursul valutar al zilei
Codul fiscal se modifică / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
TVA
Un motostivuitor transportă o mașină veche / Foto: Arhivă
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
ROBOR a început să scadă
Reciclarea sticlelor de plastic / Foto: Freepik
Cupru / Foto: Freepik

Piața metalelor, în șoc! Trump impune 50% tarif pe cupru

Prețul cuprului a înregistrat marți cea mai mare...

Caniculă
Se schimbă impozitul pe profit / Foto: Freepik

pixel