30.000 de euro gratis de la stat. E nevoie doar de puțină inițiativă

Autor: Adrian Ilie
Data actualizării:
Data publicării:
Librăriile vor primi finanțare de la stat
Librăriile vor primi finanțare de la stat
Un nou program de stimulare a micilor întreprinzători este pe agenda Parlamentului, unde a fost depus un proiect de lege prin care cei care vor să deschidă o librărie într-un oraș mic vor primi 30.000 de euro de la stat ca finanțare nerambursabilă. Condițiile sunt ca cel care deschide librăria să asigure o confinanțare a proiectului de minim 10.000 de euro, iar librăria să rămână deschisă cel puțin trei ani. 

Inițiativa semntă de deputați ai opoziției, cât și ai puterii este motivată de faptul că România are doar 300 de librării la o populație de 19 milioane, iar românii sunt ultimii la numărul de cărți citite pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. În media, doar 3 euro cheltuie fiecare român pentru achiziția de cărți, motiv pentru care 42% dintre adolescenții sub 15 ani sunt analfabeți funcțional, în comparație cu o medie europeană de numai 17%.

Citește și: Librăria viitorului. O lume incredibilă, fantastică. Unde se află

Proiectul prevede înființarea Fondului Special pentru Încurajarea Librăriilor de Provincie care va funcționa pe o perioadă de trei ani, având la dispoziție 600.000 de euro anual. Pentru a primi 30.000 de euro, întreprizătorii trebuie să deschidă o librărie într-un oraș cu o populație între 10.000 și 150.000 de locuitori, să asigure o cofinanțare de 10.000 de euro și să păstreze librăria deschisă pe o perioadă de minim trei ani. În caz contrar, va trebui să restituie banii. 

Alte două condiții care trebuie respectate sunt ca vânzarea de carte să constituie cel puțin 50% din cifra de afaceri a librăriei, iar fondul de carte să conțină cel puțin 2.000 de titluri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel