Bani de la Guvern pentru roşiile româneşti. Bugetul: 50 de milioane de euro

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat că producătorii de tomate vor fi sprijiniți cu 50 de milioane de euro de către Guvern.

Numărul beneficiarilor s-a dublat față de anul trecut ajungând la 16.500 de fermieri.

”Avem pe agenda şedinţei de astăzi două măsuri de susţinere a producătorilor agricoli, prin care încurajăm producţia de legume româneşti. Pentru al treilea an consecutiv sprijinim agricultorii să cultive tomate în spaţii protejate. Anul acesta vom aloca 50 de milioane de euro pentru finanţarea acestui program care se bucură de interes din ce în ce mai mare din partea fermierilor. Dacă în anul 2017, primul an de aplicare, sprijinul a fost acordat pentru aproximativ 8.000 de agricultori, anul trecut numărul beneficiarilor s-a dublat, a crescut la peste 16.500. Începând cu acest an, vom demara un program similar pentru susţinerea producţiei de usturoi românesc. Este un program care se va derula sub forma unei scheme de ajutor de minimis gândită pentru o perioadă de trei ani, respectiv 2019 - 2021, iar bugetul alocat pentru primul an este de 2 milioane de euro", a spus prim ministrul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern.

Fonduri europene de 1.5 miliarde de euro

300 de milioane de euro din fonduri europene au fost alocate pentru susţinerea Programului naţional de dezvoltare rurală, astfel că în 2019 agricultura românească şi dezvoltarea rurală au beneficiat deja de peste un miliard şi jumătate de euro din fonduri europene.

"În primele zile ale lunii martie vor mai intra din Fondul european de garantare agricolă încă 175 de milioane de euro pentru fermieri. Toate aceste sume se adaugă celor 6 miliarde de euro încasaţi în perioada 2017 - 2018. Astfel, România este a treia ţară din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte volumul plăţilor pentru investiţii destinate agriculturii şi dezvoltării rurale în perioada 2014 - 2018, după Franţa şi Germania, cu un grad de absorbţie ce a ajuns la 48%", a precizat Dăncilă.

Citește și:Ambițiile premierului Dăncilă pentru școlile din România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Germania / FOTO: Unsplash
Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...


pixel