6 salarii compensatorii la pensionare și asistență medicală gratuită. Pentru cine

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Adrian Negrescu: Deciziille fiscale anunțate de guvern vin să pună gaz pe focul inflației
Adrian Negrescu: Deciziille fiscale anunțate de guvern vin să pună gaz pe focul inflației
O nouă inițiativă legislativă se dezbate a Camera Deputaților, inițiativă care prevede noi facilități precum indemnzații de ieșire la pensie, cursuri de perfecționare și de igienă gratuite, asistență medicală fără niciun fel de cost, dar și salarii compensatorii.

Aceste facilități sunt prevăzute într-o inițiativă care completează Legea educației naționale cu mai multe beneficii pentru cadrele didactice pentru instalarea în mediul rural.

Cele câteva zeci de parlamentari care susțin inițiativa argumentează, în expunerea de motive, că pentru susţinerea şi gestionarea calităţii actului educaţional, pentru menţinerea sănătăţii copiilor, este nevoie ca personalul suport, să beneficieze, o dată la 2 ani, de cursuri de perfecţionare sau de igienă. În prezent aceste cursuri sunt plătite, în cele mai multe cazuri, din fonduri personale. Cursurile vor fi organizate din bugetul ministerului Educației, la universități, unități de învățământ acreditate sau organizații care au autorizație de organizare a unor astfel de cursuri.

De asemenea, cadrele didactice nu vor mai scoate bani din buzunar pentru materialele didactice necesare pregătirii lor.
Inițiativa spune că aceștia vor beneficia anual de două salarii minime brute, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională şi evoluţie în carieră, precum şi pentru achiziţionarea de materiale didactice şi auxiliare didactice şi curriculare necesare procesului instructiv-educativ.

Orban anunță că azi vom avea proiectul de buget

Propunerea mai spune că cei care se titularizează în mediul rural vor beneficia, în termen de 1 an de la ocuparea postului prin concurs, de o indemnizaţie de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie, sub condiţia de a preda pe post/la catedră în mediul rural cel puţin 5 ani şcolari efectivi.

Încă cei care își schimbă locul de muncă vor fi oblugați să restituie parţial indemnizaţia dacă, înainte de împlinirea termenului de 5 ani îşi schimbă locul de muncă din mediul rural în mediul urban, în cazul suspendării contractului individual de muncă pe perioada concediului fără plată, precum şi în cazul demisiei. Indemnizaţia se restituie proporţional cu numărul de ani şcolari în care nu şi-a desfăşurat activitatea în mediul rural.

Un alt beneficiu este în cazul în care se pensionează, aceștia vor beneficia de salarii compensatorii. Acestea se vor oferi cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de peste 30 de ani la data încetării contractului individual de muncă în vederea pensionării pentru limită de vârstă. Aceștia vor beneficia de o indemnizație în cuantum de 6 salarii medii brute pe economie, din fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale.

O altă facilitate oferită cadrelor dicactice din mediul rural privește asistența medicală. În propunerea legislativă se spune că aceștia beneficiază de asistenţă medicală gratuită pentru examinările medicale periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, precum şi de măsuri active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale.

După votul din această cameră, proiectul va fi dezbătut, la vot final, în Senat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Viitorul aeroport / FOTO: Captură ecran
Atelier reparații auto/ FOTO:Freepik
Locuință / Foto: Freepik
Meta / Ilustrație: Oana Pavelescu

Meta lansează un nou model de inteligență artificială

Meta Platforms a anunțat lansarea celei mai recente...

Poți reuși inclusiv în vremuri tulburi /FOTO: Freepik
BVB
Vouchere de vacanță
Aur și argint / FOTO: Unsplash

Bank of America demontează un mit legat de aur și argint

Care este adevărata corelație între cele două metale...

Elon Musk, în timpul congresului Liga
Stop investiții / FOTO: Freepik
Bună dimineața! / FOTO: Freepik
Banca / FOTO: Unsplash

Băncile europene în picaj accentuat. Un dezastru

Sectorul bancar mondial, pus la încercare de noile...

Mărfuri/FOTO: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Flickr
Petrol / FOTO: Freepik
Un episod de iarnă adevărată

Viscol și ninsori! O zi de iarnă în toiul primăverii

Vremea nefavorabilă va afecta aproape toate zonele țării.

Nisipurile de aur / FOTO: Wikipedia
Ljubljana, capitala Sloveniei / FOTO: Wikipedia
Bursa
Cercetători / FOTO: Freepik
SpaceX/ FOTO:Wikipedia
Tristețe mare / FOTO: Freepik
Persoană cu handicap / Foto: Freepik
TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok, salvată pe ultima sută de metri de Trump

O decizie neașteptată a președintelui american.

Kim Jong Un / FOTO: KCNA
La bursă / FOTO: Freepik

Scăderi puternice la Bursa de Valori București

Prudență, cuvântul de ordine, roșu culoarea dominantă.

Bună dimineața! Să aveți o zi excelentă! / FOTO: Freepik
Răstolnița
O sa fie cam frig / FOTO: Freepik

pixel