A fost sau n-a fost. Cine spune Bezoz că a fost primul 'civil' în spațiu

Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Cel mai bogat om din lume, împreună cei trei colegi de echipaj urmează să decoleze de la o bază aflată în vestul Texasului, pentru o călătorie de 11 minute, până la marginea spațiului.
Cel mai bogat om din lume, împreună cei trei colegi de echipaj urmează să decoleze de la o bază aflată în vestul Texasului, pentru o călătorie de 11 minute, până la marginea spațiului.
Miliardarul american Jeff Bezos a declarat că este entuziasmat, referindu-se la primul zbor suborbital al companiei sale Blue Origin. Bezos a dorit ca zborul companiei sale să marcheze și o altă premieră, aducându-i alături de el pe cea mai în vârstă și cea mai tânără persoană care au zburat vreodată în spațiu.

Zborul navetei New Shepard a Blue Origin, o rachetă de 18,3 metri înălțime și complet autonomă, a fost stabilit pentru marți, în jurul orei 8:00 CDT (15.00 ora României). 

"Oamenii continuă să întrebe dacă sunt nervos. Nu sunt foarte nervos, sunt emoționat. Sunt curios", a spus Bezos

"Ne-am antrenat. Vehiculul este gata. Echipajul este gata. Această echipă este uimitoare și ne simțim foarte bine", a mai adăugat Bezos.

Cei 4 care au speriat Spațiul. Cine sunt membrii echipajului

 

Cel mai bogat om din lume, împreună cei trei colegi de echipaj urmează să decoleze de la o bază aflată în vestul Texasului, pentru o călătorie de 11 minute, până la marginea spațiului.

Jeff Bezos și fratele său, Mark Bezos, svor fi însoțiți de Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, și de Oliver Daemen, un tânăr de 18 ani, care urmează să studieze fizica și managementul inovației la Universitatea din Utrecht din Olanda.

Oliver Daemen este primul client care a plătit pentru zbor. Tatăl său conduce compania de administrare a investițiilor Somerset Capital Partners.

Wally Funk este prima femeie investigator în domeniul siguranței aeriene. În 1961 a devenit voluntar pentru programul spațial Mercury 13 și, în ciuda faptului că a obținut al treilea cel mai bun rezultat dintre toți participanții, nu a fost selectată pentru nicio misiune spațială a NASA.

''Putem confirma că la 82 de ani, ea poate depăși toți bărbații. Am făcut antrenamentul cu Wally. Ne poate depăși pe toți", a subliniat Bezos.

Zborul rivalului Richard Branson

 

Zborul vine la nouă zile după ce miliardarul britanic Richard Branson, se afla la bordul navetei companiei sale, Virgin Galactic, pentru zborul suborbital din New Mexico.

Bezos a încercat să minimizeze orice rivalitate cu Branson.

"Există o singură persoană care a fost prima persoană din spațiu. Se numea Yuri Gagarin. Și asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă", a spus Bezos, referindu-se la cosmonautul sovietic care a ajuns în spațiu în 1961.

"Eu cred că voi fi numărul 570 sau ceva. Aici vom fi în această listă. Deci, aceasta nu este o competiție. Este vorba despre construirea unui drum către spațiu, astfel încât generațiile viitoare să poată face lucruri incredibile în spațiu ", a mai adăugat Bezos.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel