Fondurile de investiții au dus-o bine anul trecut. La cât au ajuns

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Bani / Foto: Arhivă
Bani / Foto: Arhivă
Activele nete ale celor 215 fonduri de investiţii au consemnat o creştere de 18,1% în 2019, iar în luna decembrie a anului trecut au ajuns la 49,5 miliarde de lei (10,4 miliarde de euro), informează Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

În ultima lună din 2019, creşterea activelor nete a fost de 2,9% faţă de luna anterioară. Intrările nete ale lunii decembrie au totalizat 274 milioane de lei (57,4 milioane de euro), de asemenea în creştere faţă de luna noiembrie. Cele mai performante 5 fonduri (deschise locale) în anul 2019 au înregistrat randamente anuale nete între 36,1% şi 42,9%.

Diurne mai mari pentru acești bugetari. În ce condiții se oferă

Activele nete ale celor 83 de fonduri deschise locale au crescut în luna decembrie cu 0,8%, până la 24,9 miliarde de lei (5,2 miliarde de euro, în vreme ce creşterea în anul 2019 a ajuns la 15,5%. Activele nete exprimate în lei ale celor 102 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna decembrie cu 3,7% comparativ cu luna precedentă, până la 980 milioane de lei (200 milioane de euro), creşterea în cursul anului 2019 fiind de 29,3%.

Fondurile deschise străine distribuite în România au o pondere de 3,8% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii şi au înregistrat intrări de 27,1 milioane de lei (5,7 milioane de euro) în decembrie 2019. Activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri şi FP) au crescut cu 5,2% în luna decembrie, până la 23,6 miliarde de lei (4,9 miliarde de euro). Fondurile închise locale au avut intrări nete de 11 milioane de lei (2,3 milioane de euro) în luna raportată.

Asociaţia Administratorilor de Fonduri este organizaţia profesională neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv din România, care reuneşte 18 societăţi de administrare a investiţiilor (SAI), Fondul Proprietatea, 5 Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) şi 4 bănci depozitare. Începând cu decembrie 2007, AAF este membră a European Fund and Asset Management Association (EFAMA).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF SAF-T
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...


pixel