Ministerul Finanţelor schimbă regulile controlului financiar preventiv
Ministerul Finanțelor aduce...
Prin urmare, din prima zi a anului care se pregătește să vină, administratorii de bloc trebuie să dețină un certificat de calificare profesională pentru a-şi păstra funcţiile, după ce termenul anterior a fost prelungit la sfârșitul lui 2020.
Legea nr. 294/2020 prevede că administratorii de bloc pot obţine certificatul de calificare profesională până la data de 1 ianuarie 2022 pentru a putea să îşi păstreze funcţiile, conform noii legislaţii privind asociaţiile de proprietari.
Anterior, termenul-limită pentru obţinerea acestui certificat era prevăzut de Legea nr. 196/2016 ca fiind 28 septembrie 2019, însă Guvernul a decis, în luna august din 2019, prelungirea până la 1 ianuarie 2021.
Citește și Asociația de proprietari. Cum sunt plătiți administratorul, președintele și cenzorul
Citește și Amenzi usturătoare pentru românii care nu își montează repartitoare
Potrivit Legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, certificatul de calificare profesională reprezintă actul care dovedește calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a fi administratori de bloc, precizează Avocatnet. În esență, pot fi atestate de primarul localității pentru a îndeplini ocupația de administrator de bloc doar persoanele care dețin un certificat de calificare.
Anterior apariției actualei legi a asociațiilor, administratorii de bloc aveau o singură obligație, și anume să fie atestați de către primar, nu să dețină și un certificat de calificare profesională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...