Afacerea cu detox-uri și healthy food. Cum poți ajunge să vinzi unui gigant mondial

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Producatorii de sucuri vor avea încasări record din cauza verii care se anunță secetoasă
Producatorii de sucuri vor avea încasări record din cauza verii care se anunță secetoasă
Piața de healthy food și sucuri naturale consumabile în perioada imediat următoare, preferabil în aceeași zi este una în dezvoltare.

Foarte puțini curajoși au intuit această nișă căutată de consumatori din corporații sau tineri dornici de o dietă sănătoasă.

Unul dintre aceștia este Mihai Simiuc care în urmă cu 13 ani a fondat brandul FruFru. Recent, a vândut 75% din Good People, compania care are brandul FruFru către Unilever într-o tranzacție estimată la peste 20 de milioane de euro.

În esență, mica bază de la care a pornit totul a fost oferirea unor produse fresh consumabile în aceeași zi. Acestea erau comercializate în spațiile comerciale din proximitatea clădirilor de birouri.

FruFru oferă câteva feluri de mâncare gătite ”fără bazaconii” incluzând supe și salate dar și fresh-uri sau detox-uri din fructe și legume.

Taco Bell inaugurează al patrulea restaurant din București

Ideea a prins pe o piață pe care nu prea exista concurență. Investiția inițială a fost însă destul de mare, 300.000 de euro pentru simplul fapt că cei doi fondatori, Simiuc și Gabi Zaharia au dezvoltat și o minifabrică și au apelat și la un spațiu propriu de vânzare care ulterior nu a mers.

În 2009, FruFru a prin viteză și a lansat în premieră în România supele to go dar și primul iaurt cu cereale. A fost un succes iar compania s-a extins ajungând în prezent la 130 de angajați și 400 de puncte de desfacere proprii.

Piața este încă în dezvoltare, alte branduri care activează pe ea fiind Urban Monkey sau Melissimo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Taxe și impozite
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Victor Negrescu / Foto: Parlamentul European
Copii la școală
Mină de cărbune / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Centru de date / Foto: Freepik
Warren Buffett / FOTO: Facebook
Parlamentari
Bani
Hoții au forat prin armături și betoane ca să ajungă la casetele de valori / Foto: Poliția germană
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Calendar / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...


pixel