Aglomeraţie pe aeroportul Otopeni. Ce se întâmplă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: arhiva
Foto: arhiva
Se înregistrează aglomerări pe fluxurile de pasageri ale aeroportului Henri Coandă.

CNAB informează pasagerii care sosesc pe Aeroportul Internațional Henri Coandă privind posibile aglomerări pe fluxurile de pasageri, în special pe cel de sosiri internaționale, la orele de vârf. Acestea se produc pentru că sosesc multe curse într-un interval scurt de timp.

„Aglomerări pe fluxurile de pasageri ale aeroportului Henri Coandă. Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) informează pasagerii care sosesc pe Aeroportul Internațional Henri Coandă privind posibile aglomerări pe fluxurile de pasageri, în special pe cel de sosiri internaționale, la orele de vârf. Aceste aglomerări se produc în condițiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc multe curse internaționale, iar valorile de trafic de pasageri se ridică deja la peste 85% din valorile ultimului an prepandemic (2019)”, potrivit unui comunicat de presă.

Citeşte şi: Mii de apartamente au rămas fără apă caldă. Avarie MAJORĂ în Sectorul 1

CNAB și Poliția de Frontieră anunță că au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea sau informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri și controlul documentelor.

„Astfel, la orele de vârf, toate ghișeele de frontieră funcționează la capacitate maximă și, în consecință, timpul de așteptare este redus la minimum posibil. Aglomerări se produc în continuare, la orele de vârf (în special dimineața devreme) și pe fluxul de plecări internaționale. Și aici, personalul aeroportului, al agenților de handling și companiilor aeriene, precum și cel al Poliției de Frontieră și al Brigăzii Antitero face eforturi constante pentru a asigura fluența și rapiditatea efectuării formalităților și controalelor obligatorii. Recomandăm pasagerilor să manifeste răbdare și înțelegere și să respecte indicațiile personalului din aeroport. Totodată, menținem recomandarea ca pasagerii care vor decola la orele de vârf să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului”, se menționează în finalul comunicatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels

pixel