Airbag-uri defecte: Opt milioane de vehicule rechemate în service

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Airbag / FOTO: Freepik
Airbag / FOTO: Freepik
Crește lista modelelor afectate de vasta rechemare legată de airbagurile Takata. Pe lângă Citroën și DS Automobile, ar fi afectate alte cincisprezece mărci.

Îngrijorarea crește în rândul șoferilor. Din decembrie, sute de mii de vehicule au făcut obiectul unei campanii de rechemare lansată de Stellantis, din cauza unei defecțiuni la airbag-urile furnizate de compania japoneză Takata. Activarea lor poate provoca răni mortale în caz de accident, în special în condiții de temperaturi ridicate și umiditate. 

Echipamentul Takata prezent pe C3 și DS3 a fost cauza morții a cel puțin patru șoferi de peste Ocean și unul în Franța continentală. Cotidianul economic Le Figaro dedică un amplu articol acestui subiect, inserând, de asemenea, recomandări pentru șoferii care cred că există o problemă la mașinile lor. 

Astfel, autorul materialului atrage atenția că, dacă sunteți proprietarul unui vehicul C3 sau DS3 construit între 2009 și 2019, trebuie să știți că ele sunt echipate cu componente specifice Takata care prezintă un risc. Prin urmare, Stellantis îi îndeamnă pe proprietarii acestor vehicule să nu le mai folosească înainte de a  schimba celebrele airbag-uri. Până în prezent, peste 50.000 de vehicule C3 și DS3 au fost reparate sau sunt în curs de procesare, potrivit Stellantis.
 
Până la 8 milioane de vehicule afectate

Alte modele sunt monitorizate îndeaproape. Campania de rechemare, lansată în decembrie 2023, include și vehicule C4, DS4 și DS5, precum și vehicule Opel, potrivit Catherine Bieth, șefa Biroului de monitorizare a pieței auto al Ministerul Ecologiei. Proprietarii acestor mașini produse între 2009 și 2020 ar urma să fie contactați curând de producători. Potrivit oficialilor, anii de producție ai vehiculelor în cauză ar putea ajunge până în 2008 pentru Citroën și 2005 pentru Opel. În total, 8 milioane de vehicule sunt afectate de această campanie de rechemare.

Contactat de Le Figaro, Stellantis confirmă că vehiculele C4, DS 4, DS 5 fac în prezent obiectul unei rechemari preventive în curs de desfășurare, dar că aceasta este o măsură de precauție: aceste vehicule ar fi „bazate pe platforme diferite folosind referințe diferite de airbag pentru care nu au fost identificate nereguli. Ca atare, aceste mașini nu sunt vizate. 

Problema nu se limitează la mărcile grupului Stellantis. UFC Que Choisir, care menționează „cel puțin 15 mărci în cauză”, afirmă că au fost trimise scrisori clienților Seat (grupul Volkswagen) la sfârșitul lunii aprilie, fără recomandare de a opri conducerea vehiculului.

Pe platformele Citroën, DS Automobiles, Seat și Volkswagen, șoferii pot introduce VIN-ul vehiculului lor și pot afla dacă acesta este afectat de rechemare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dragos Pâslaru / Foto: gov.ro
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Euro. Foto: Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...


pixel