Ajutorul de încălzire pentru pensionari. Se schimbă pragul

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Urmează să fie modificată legea
Urmează să fie modificată legea
Încălzirea locuințelor pe timpul sezonului rece cu gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, este suportată de stat pentru cei care au pragul maxim al veniturilor de 750 lei/persoană, iar în cazul energiei termice furnizată în sistem centralizat pragul maxim de 786 lei/persoană iar în cazul familiei și de 1082 lei în cazul persoanei singure. 

În contextul măsurilor adoptate prin Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, prin care au fost adoptate măsuri de protecţie socială în scopul de a evita excluziunea socială a unei părţi din pensionarii sistemului public de pensii, care reprezintă o categorie defavorizată de persoane în contextul crizei economice actuale şi pentru asigurarea unui venit minim de subzistenţă, avându-se în vedere situaţia economică şi socială din România, de la data de 1 septembrie 2020 a fost majorată indemnizaţia socială pentru pensionari cu 14%, de la 704 lei la 800 lei.

Având în vedere că veniturile pentru aceste persoane au fost majorate începând cu data de 1 septembrie 2020, prin creşterea valorii punctului de pensie cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei, o parte dintre persoanele vârstnice nu au mai beneficiat de dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei deoarece plafoanele pentru obținerea ajutorului de încălzire au fost depășite. Astfel că, prin suportarea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinţei veniturile persoanelor vârstnice nu mai pot asigura necesarul de trai în perioada sezonului rece. 

Ajutorul și suplimentul pentru încălzire. Noi reguli

În expunerea de motive a propunerii de modificare se spune că: ”luând în considerare faptul că persoanele vârstnice constituie o categorie vulnerabilă, pentru a asigura o protecţie socială adecvată pentru persoanele vârstnice, dar şi alte categorii de persoane afectate economic de răspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, este necesară modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr.92/2012, cu modificările şi completările ulterioare prin majorarea nivelului de venituri pană la care se acordă acest drept”.

Prin noul proiect de act normativ, care se află la Camera Deputaților, se propune o modificare ce constă în majorarea pragului maxim de venituri până la care se acordă ajutorul pentru incălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, de la 1,5 ISR (750 lei) la 1,6 ISR (800 lei). 

Această majorare se impune şi în cazul încălzirii cu energie termică în sistem centralizat, pentru acest sistem de încălzire, nivelul maxim de venituri fiind stabilit la 1,572 ISR (786 lei/persoană) în cazul familiei şi se propune majorarea la 1,6 ISR (800 lei), în cazul persoanei singure nefiind necesară majorarea acestei limite, aceasta fiind în prezent de 1.082 lei. 

De asemenea, se propune şi modificarea definiţiei consumatorului vulnerabil corespunzător modificarilor propuse pentru nivelul veniturilor până la care se acordă ajutorul pentru incălzirea locuinţei. 

Propunerea de modificare a fost depusă în Parlament încă de anul trecut, acum urmează să vedem cum și mai ales când va ajunge să fie aplicată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Foto: Freepik
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Dan Vardie
 Nevsky Prospekt, Sankt Petersburg / Foto: Pedro Szekely / Flickr
Sediul Organizației Națiunilor Unite / Foto: Maximilian Goldmann / Flickr
Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Bere. Foto: Freepik.com

Heineken concediază 6.000 de angajaţi

Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.


pixel