Alegerile din Germania îi obligă pe milionarii țării să ia măsuri neobișnuite

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Incertitudinea îi sperie
Incertitudinea îi sperie
O posibilă victorie a stângii la alegerile care vor avea loc duminică în Germania i-a speriat pe milionarii din această ţară care vor să îşi mute activele în Elveţia, susţin bancherii şi avocaţii specializaţi în taxe, consultaţi de Reuters.

Dacă la alegerile de duminică social democraţii, partidul de extremă stânga Die Linke sau ecologiştii vor veni la putere, introducerea unei taxe pe avere şi înăsprirea legislaţiei cu privire la moşteniri ar putea fi incluse pe agenda politică.

"Pentru cei super-bogaţi, acesta este un subiect fierbinte. Familiile antreprenoriale sunt îngrijorate", spune un avocat german specializat în taxe şi care are operaţiuni extinse în Elveţia.

Aceste transferuri arată că mulţi oameni bogaţi văd în continuare Elveţia drept un loc atractiv pentru a-şi depozita avuţia, în pofida eforturilor autorităţilor din ţara cantoanelor să îşi schimbe imaginea de paradis fiscal pentru miliardari.

Nicio altă ţară din lume nu are atât de multe active offshore ca Elveţia iar intrările s-au accelerat în 2020, un fenomen de care au beneficiat marile bănci elveţiene precum UBS, Credit Suisse şi Julius Baer.

Tensiunile geopolitice şi îngrijorările referitoare la consecinţele economice ale pandemiei de COVID-19 au crescut atractivitatea oferită de stabilitatea politică din Elveţia. Datele publicate de Banca Reglementelor Internaţionale arată că depozitele constituite de gospodăriile şi companiile germane la băncile din Elveţia au crescut cu aproape cinci miliarde de dolari, până la 37,5 miliarde de dolari, în primul trimestru din 2021, iar aceste cifre nu includ acţiunile, obligaţiunile sau produsele financiare.

Cifre mai recente nu sunt disponibile însă sursele susţin că intrările au continuat. "Mulţi oameni bogaţi, în special antreprenori, se tem că va exista o alunecare spre stânga în Germania, indiferent care va fi rezultatul alegerilor", spune Florian Dürselen, director pentru Europa la firma de gestionare a averii LGT Switzerland.

Potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie publicat joi, social-democraţii se menţin pe primul loc cu 25% din preferinţe, fiind urmaţi de blocul conservator CDU/CSU cu 21% din intenţiile de vot, iar Verzii se situează pe locul trei, cu 14%.

Citește și Marea PROBLEMĂ a milionarilor americani: MOȘTENIRILE

SPD vrea să reintroducă o taxă pe avere şi să majoreze taxa pe moşteniri în timp ce Verzii, un posibil partener de coaliţie pentru social-democraţi, vrea să taxeze mai mult averile. Deşi ambele partide vor să crească taxele pe venit pentru cei cu câştiguri mari, o taxă pe active ar strânge mult mai mulţi bani, susţine un avocat german specializat în taxe. Acesta a dezvăluit că a primit un număr crescut de solicitări pentru consiliere din partea clienţilor, în special din partea unor antreprenori, care vor să se protejeze prin realizarea de noi investiţii via o companie din Elveţia sau prin transferul unor active spre o fundaţie din Liechtenstein.

Simplul transfer de numerar către un cont bancar din Elveţia nu mai funcţionează. Ca urmare a presiunilor internaţionale, autorităţile elveţiene au acceptat să facă schimb de informaţii referitoare la conturile bancare cu autorităţile fiscale din ţările unde îşi au domiciliul clienţii băncilor elveţiene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu

pixel