Alegerile din SUA: Cele trei scenarii luate în calcul de ING

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Casa Albă
Casa Albă
Pe măsură ce alegerile prezidențiale din SUA se apropie, ING a realizat un studiu care subliniază trei posibile scenarii și efectele lor asupra piețelor financiare.

Aceste scenarii examinează consecințele diferitelor posibile rezultate ale partidelor politice și impactul lor asupra politicilor SUA și internaționale, acordurilor comerciale și mediului economic global.

1. Trump reușește

În acest scenariu, Donald Trump este ales președinte, iar Partidul Republican obține majoraritatea în Congres, atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat. În aceste condiții, se va acționa pe direcția creșterii reducerilor de taxe promulgate în 2017 și pe stimularea economiei prin încurajarea revenirii la industriile prelucrătoare.

Pe plan extern, administrația amână punerea în practică a unor acțiuni de politică internațională, precum ajutorul pentru Ucraina și decizii vizând drepturile vamale, deoarece acordă prioritate problemelor interne.

Impactul pieței:

Dolar: Moneda americană ar urma să crească din cauza politicilor fiscale mai puțin restrictive și a politicilor monetare mai stricte.

Ratele dobânzilor: Este de așteptat o creștere a ratelor dobânzilor la obligațiunile guvernamentale, rata dobânzii la obligațiunile guvernamentale americane pe 10 ani putând depăși 5%.

Materii prime: Prețul petrolului poate crește inițial din cauza reducerilor de taxe, dar poate scădea în timp, pe măsură ce Statele Unite încearcă să atingă autosuficiența energetică.

2. Trump încolțit

Donald Trump câștigă președinția, dar cu un Congres divizat (majoritate republicană în Camera Reprezentanților și majoritate democrată în Senat). O astfel de diviziune a Congresului ar limita probabil punerea în aplicare a politicilor lui Trump, în special în ceea ce privește reducerile de taxe și aplicarea legii în materie de imigrație.

Relațiile internaționale s-ar putea îmbunătăți datorită unui potențial acord cu Rusia cu privire la Ucraina și a unei reduceri a ostilităților din Orientul Mijlociu.

Impactul pieței:

Dolar: Dolarul poate câștiga inițial în  valoare, dar acest lucru va depinde de eficacitatea politicilor internaționale ale lui Trump. Dacă se merge pe decizii care favorizează un dolar mai slab, devine inevitabilă a încetinire a ritmului de creștere economică. 

Ratele dobânzilor: Tarifele vamale care provoacă inflație ar putea determina creșterea ratelor dobânzilor la obligațiunile de stat, deși acest lucru ar putea fi compensat de venituri fiscale suplimentare.

Materii prime: Prețul petrolului ar putea scădea din cauza tensiunilor reduse din Orientul Mijlociu și a unui posibil acord de pace între Rusia și Ucraina.

3. Președintele Harris

În acest scenariu, Kamala Harris este aleasă președinte, Congresul rămânând divizat. Accentul s-ar pune pe reducerea deficitului, cu expirarea reducerilor de impozite din epoca Trump și cu introducerea de noi taxe pentru marile întreprinderi și pentru cei cu venituri mari.

Administrația Harris va continua probabil un sprijin puternic pentru Ucraina și parteneriatele internaționale, în timp ce adoptă o abordare mai prudentă în privința acordurilor comerciale.

Impactul pieței:

Dolar: Bancnota verde și-ar putea pierde din valoare din cauza politicilor fiscale mai stricte și a politicilor monetare mai puțin restrictive.

Ratele dobânzilor: Este de așteptat o creștere mai mică a ratelor dobânzilor la obligațiunile de stat, deoarece politicile fiscale mai stricte sunt compensate de previziuni economice mai puțin optimiste.

Materii prime: Prețurile petrolului ar putea scădea inițial din cauza previziunilor de creștere economică mai scăzute, dar conflictele în curs din Orientul Mijlociu și problemele nerezolvate din Ucraina ar putea determina creșterea prețurilor către sfârșitul anului 2025.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BNR / Foto: DCBusiness
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Foto: Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com

pixel