Alexandru Arșinel a încetat din viață. Ce avere lasă în urmă regretatul actor

Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Alexandru Arsinel
Alexandru Arsinel
Alexandru Arșinel a încetat din viață azi, 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani. Acesta a fost unul dintre cei mai iubiți actori din România.

Alexandru Arșinel a fost fără dar și poate unul dintre marii actori ai României. După 60 de ani de activitate, acesta a ieșit la pensie și mulți s-au întrebat ce sumă de bani încasează actorul. Ei bine, Alexandru Arșinel are o pensie de 8.936 lei. Îndrăgitul actor și-a făcut public declarația de avere în anul 2020. Potrivit acesteia, Alexandru Arșinel încasează următoarele venituri: 33.720 lei pensie de revoluţionar, 73.512 lei pensia de la stat, 74.772 lei indemnizaţie de merit de la Ministerul Culturii şi 10.800 de lei, o indemnizaţie handicap gr. 2 pentru că o îngrijeşte pe soţia bolnavă, potrivit cancan.ro.

„Există o indemnizație de merit dată de Ministerul Culturii la profesori, actori, arhitecți. Am obținut locul întâi într-un top al celor mai buni artiști.

Toate sumele sunt justificate oficial, consider că le merit. Am 82 de ani și am obținut o indemnizație de merit si o pensie după 70 de ani de muncă. Dacă mă justific înseamnă că mă simt vinovat!

Și faptul că am fost operat de transplant de rinichi și am fost salvat, iar pentru unii a fost anormal pentru că mi s-a întâmplat mie. Nu am un leu obținut în viața mea decât prin muncă. Am 70 de ani de muncă , am fost 20 de ani director.”, a declarat marele actor în urmă cu ceva timp la Antena Stars.

Citește continuarea pe SPECTACOLA.RO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...


pixel