Alexandru Ciuncan (UNSAR): Riscurile nu iau pauză și trebuie să vedem cum depășim acest deficit de protecție

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Cartier de blocuri / sursa foto: Freepik.com / wirestock
Cartier de blocuri / sursa foto: Freepik.com / wirestock
EXCLUSIV
Alexandru Ciuncan, președintele și directorul general al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a vorbit astăzi importanța educației financiare din țara noastră, în cadrul celei de-a șasea ediții a dezbaterilor ”Quo Vadis”.

Evenimentul, organizat de Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, aduce în prim plan, prin declarațiile președintelui și directorului UNSAR tema educației financiare în rândul tinerilor.

Alexandru Ciuncan este de părere că acest aspect este fundamental pentru evoluția societății românești, însă, deși am făcut eforturi și progrese importante ca țară, ”mai avem mult de lucru, avem nevoie de consecvență. Pe acest subiect putem să tragem linie poate după 10-15 ani. Este important să avem o strategie de educație financiară dar cred că mai important este cum o aplicăm.

În schimb suntem optimiști în această direcție, noi la UNSAR, împreună cum membrii noștri, lansăm cinci campanii de informare, mare parte dintre acestea merg către tineri, în mediul online, vorbim inclusiv în zona de asigurări de locuințe, evident în parteneriat cu Poliția Română, vorbim despre zona de siguranță rutieră. În acest sens am lansat un proiect numit Coaliția pentru Siguranță Rutieră pentru că suntem țara accidentului la minut, campioni în Europa la acest capitol. Pierdem în fiecare an mai mulți oameni care, din păcate, își pierd viața, pe șosele, mai mult decât în cutremurul din 1977 pe care, din păcate, îl comemorăm săptămâna viitoare”, a declara Alexandru Ciuncan despre acest fenomen devastator pentru români.

 

Proiecte pentru tineri

 

În ceea ce privește educația financiară, legat de industria de asigurări locuințelor, miza UNSAR, conform spuselor lui Alexandru Ciuncan, sunt tinerii, pentru care instituția a lansat anumite programe pentru a-i îndruma pe aceștia în a face alegeri importante pentru bunăstarea și siguranța lor.

Este crucial să atragem tineri în industria de asigurări astfel încât să ne asigurăm că noile generații înțeleg riscurile la care se expun, pentru că vedem în ultima perioadă suntem într-o zonă de perma-criză, așa îi spun specialiștii, în ultimii ani am trecut prin pandemie, război, inflație, provocări economice și vedem că lucrurile accelerează pe anumite paliere.

Din păcate riscurile nu iau pauză și trebuie să vedem cum putem să depășim acest deficit de protecție. Am lansat de curând un demers, alături de Institutul de Studii Financiare și de autoritate, numit Academia de Asigurări prin încercăm să atragem tinerii în această zonă ca să înțeleagă mai bine cum funcționează asigurările. Ne-am dus în universități, anul trecut am ajuns la 2.200 de studenți, în 42 de întâlniri și zona de educație financiară trebuie să fie complementară cu ceea ce fac distribuitorii de asigurări pentru că la UNSAR vom lansa un proiect menit să îi sprijine pe toți distribuitorii de asigurări, pentru o înțelegere mai bună asupra beneficiilor unei polițe de asigurare, ce se întâmplă în această industrie și cum putem să aducem asigurările mai aproape de români”, a mai spus Alexandru Ciuncan, președintele și directorul general al UNSAR.

Urmăriți conferința în integralitate, în vide-ul atașat mai jos.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Documente ANAF. Freepik.com
Freepik.com
Risipa alimentara. Freepik.com
Banca Naționala a României
foto:Facebook Glovo
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Se lansează programul "Fermier-Antreprenor"

Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Nuclearelectrica / Foto: Arhivă
Foto ilustrativ
Foto: Reuters
Freepik.com
Fermier / Foto: Freepik

Cum vor fi afectați fermierii români de noile reguli UE

Comisia de Agricultură a Parlamentului European a...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea de Conturi Europeana
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
Oameni traversează strada

România, la un pas de sancțiuni dure de la Bruxelles

România riscă să intre din nou în vizorul Comisiei...

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
OMV Petrom
Freepik.com

Leul recuperează teren în faţa euro şi a dolarului

Curs valutar BNR, 12 septembrie 2025.

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
ANAF. Freepik.com
BVB

pixel