Discuții între Bogdan Ivan și oficiali ai Casei Albe despre investițiile americane în energie

Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, sâmbătă, că a avut discuții la cel mai înalt nivel al administrației americane, la Washington, cu Doug Burgum, ministrul Resurselor Interne al SUA (Secretary of Interior), și Jarrod Agen, șeful Energy Dominance Council de la Casa Albă, despre principalele proiecte energetice strategice ale României.

Potrivit ministrului, temele abordate au vizat dezvoltarea capacităților de energie civilă nucleară, hidroenergie, gaze naturale și tehnologie, în contextul consolidării parteneriatului energetic româno-american.

Proiecte-cheie discutate: Cernavodă, SMR și gazele din Marea Neagră

„Am discutat aplicat și direct, la cel mai înalt nivel al administrației de la Washington, despre proiectele de dezvoltare a capacităților de energie civilă nucleară, hidroenergie, gaze naturale și tehnologie în România. Finanțarea proiectelor nucleare civile de la Cernavodă, SMR, exploatarea de gaze naturale în Marea Neagră și construcția coridorului LNG, care să alimenteze țările din Europa Centrală și de Sud-Est cu gaze naturale la un preț bun”, a scris Bogdan Ivan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Discuțiile vin în continuarea întâlnirilor pe care ministrul român le-a avut recent cu Chris Wright, secretarul american pentru Energie, în marja Forumul P-TEC de la Atena, dedicat cooperării economice transatlantice.

Parteneriat energetic româno-american consolidat

Oficialul român a subliniat că România a ajuns la un nivel avansat de implementare în cooperarea cu Statele Unite, trecând de la simple discuții strategice la proiecte concrete.

„Suntem deja la nivel de proiecte concrete și am câștigat încrederea partenerilor americani pentru că am prezentat proiecte solide și cifre clare. Scopul meu este să lucrez aplicat cu partenerii americani pentru a aduce investiții clare și tehnologie de vârf în România. Și știu să fac asta, aplicat și concret. La cel mai înalt nivel. Direct și pragmatic”, a declarat Bogdan Ivan.

Citește și: De la CANDU la SMR: industria nucleară românească își extinde parteneriatele internaționale

Colaborarea româno-americană în domeniul energiei include deja proiecte de referință, precum:

  • finalizarea Unității 3 și 4 de la Cernavodă, prin parteneriatul cu US Exim Bank și AECOM;

  • implementarea tehnologiei Small Modular Reactors (SMR) la Doicești, în parteneriat cu NuScale Power;

  • exploatarea resurselor de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, în Marea Neagră;

  • și dezvoltarea coridorului LNG regional, care ar putea transforma România într-un hub de tranzit energetic pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

Energia nucleară, prioritate strategică

Proiectele nucleare românești – atât cele de la Cernavodă, cât și noile SMR – sunt susținute financiar și tehnologic de Statele Unite și se înscriu în obiectivul global de triplare a capacităților nucleare până în 2050, asumat recent la nivel internațional, inclusiv de ROMATOM.

Pentru România, aceste investiții înseamnă nu doar consolidarea independenței energetice, ci și reducerea emisiilor de carbon și atragerea de tehnologie de ultimă generație în sectorul energetic.

Miza regională: hub energetic pentru Europa de Sud-Est

Proiectul coridorului de LNG (gaz natural lichefiat) urmărește conectarea terminalelor din Grecia și Turcia cu infrastructura românească de transport și depozitare, permițând aprovizionarea țărilor din regiune la prețuri competitive și reducerea dependenței de gazul rusesc.

„România este pregătită să devină un pilon de stabilitate energetică regională, cu proiecte care îmbină pragmatismul economic și responsabilitatea fiscală”, a spus ministrul Energiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF SAF-T
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...


pixel