Alianța care ar putea bulversa lumea

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik
În timp ce la Conferința pentru securitate de la München, vicepreședintele american J.D. Vance dădea lecții de democrație europenilor, la Washington, Donald Trump punea bazele unei mari alianțe care ar putea bulversa relațiile internaționale.

În discursul său, care i-a scos din sărite pe liderii marilor state ale Bătrânului continent, Vance a afirmat că încercările țărilor europene de a reglementa rețelele sociale, de a reduce dezinformarea și de a combate extremismul fac Europa mai amenințătoare decât China sau Rusia.

De parcă Rusia și China nu ar practica pe rețelele sociale o cenzură extremă, mult mai severă decât cea pe care doresc să o impună țările europene. Se pare însă că Statele Unite se îndepărtează Europa în favoarea unui nou partener.

Iar acest nou partener este India. Vizita lui Narendra Modi la Washington a confirmat dorința guvernelor american și indian de a oficializa acest nou parteneriat.

De ce un mare parteneriat cu Statele Unite?

Inspirat de Trump și de dorința acestuia de a reda Statelor Unite puterea de altădată, Modi a lansat ideea de a reda și Indiei gloria trecutului. La celebrul „MAGA” („Make America Great Again”) al lui Trump, Modi răspunde cu „MIGA” („Make India Great Again”).

India are multe de câștigat de pe urma apropierii de Statele Unite. Astfel, ar putea să se apere mai bine împotriva Chinei și să se distanțeze de Rusia, de care încă depinde pentru o parte din tehnologia sa militară. Se discută achiziționarea de avioane F-35. Dar și de centrale nucleare.

India și-ar putea diversifica sursele de aprovizionare cu energie prin achiziționarea de hidrocarburi americane. Mai general, odată ce problemele legate de imigrație și tarife vor fi soluționate – iar ambele țări manifestă dorința de a ajunge rapid la un acord – piața americană ar putea deveni mult mai accesibilă pentru produsele indiene.

De ce ar dori Statele Unite un mare parteneriat cu India?

India este cea mai populată țară din lume, ceea ce atrage numeroase companii americane care o văd ca înlocuitor pentru piața chineză, ce devine tot restrictivă.

Vânzările de hidrocarburi americane în India ar putea, de asemenea, să reducă deficitul comercial al Statelor Unite cu această țară. Dar, mai presus de toate, India poate echilibra influența Rusiei și a Chinei în lume.

Cum s-ar schimba raporturile de forță la nivel global?

Un adevărat mare parteneriat între Statele Unite și India ar schimba echilibrul mondial la fel de mult cum a făcut-o parteneriatul dintre SUA și China în 1972. La acea vreme, grație acestui parteneriat, China a reușit să-și modernizeze armata și industria, ceea ce, decenii mai târziu, i-a permis să depășească puterea americană în mai multe domenii.

Acest parteneriat a forțat, de asemenea, Uniunea Sovietică să angajeze cheltuieli militare uriașe, ceea ce, ulterior, a condus la prăbușirea URSS-ului. Este clar că un tandem India–Statele Unite ar întări puterea ambelor țări, obligând adversarii lor să bage mai adânc mâna în buzunar pentru a-și întări apararea, pentru a consolida alte sectoare de activitate.

Ce au de pierdut cele două țări?

Statele Unite nu au nimic de pierdut pe termen scurt și mediu în acest parteneriat. Totuși, pe termen lung, India ar putea urma traiectoria Chinei. Acest risc este însă redus, având în vedere că India este o democrație.

India are mult de câștigat dintr-un astfel de parteneriat, dar ar putea fi atrasă în conflictele americane, inclusiv pentru apărarea Taiwanului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel