AmCham, poziţionare clară în războiul BNR-Guvern

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Banca Națională a României
Banca Națională a României
Poziţia echilibrată a Băncii Naţionale reprezintă un reper de responsabilitate şi încredere pentru investitori, iar măsurile de impozitare nefundamentate distorsionează piaţa financiară şi semnalele politicii monetare, crescând incertitudinea cu privire la evoluţiile economice ale României, potrivit unui comunicat al AmCham România. 

"În această perioadă, specialişti reuniţi în cadrul grupului de lucru Macroeconomics din cadrul AmCham România vă propun o serie de scurte analize cu privire la anumite evoluţii îngrijorătoare în economia naţională, cu scopul de a contribui la o mai bună informare şi înţelegere a cauzelor şi implicaţiilor acestora, atât în rândul membrilor comunităţii AmCham, cât şi al publicului larg. Analiza pe care v-o supunem atenţiei în continuare prezintă informaţii generale despre metodologia de stabilire a ROBOR şi a trage atenţia asupra faptului că măsurile de impozitare nefundamentate distorsionează piaţa financiară şi semnalele politicii monetare, crescând incertitudinea cu privire la evoluţiile economice ale României", se spune în comunicat. 

Potrivit AmCham România, conform metodologiei de calcul a ROBOR publicate de Banca Naţională a României (BNR), acest indicator se calculează luând în considerare cotaţiile oferite de 10 instituţii financiare active pe piaţa locală şi care îndeplinesc anumite criterii legate de participarea în respectiva piaţă. 

AmCham despre ROBOR

În comunicat se menţionează că, din punct de vedere tehnic, nivelul ROBOR este determinat ca o medie aritmetică a cotaţiilor oferite de participanţii la această piaţă într-un interval de timp precizat de reglementare şi eliminând valorile extreme din calculul mediei aritmetice. Astfel de uzanţe de calcul ţin de practici statistice consacrate pe pieţe financiare deschise, cu menţiunea că în alte ţări metodologia şi responsabilitatea publicării indicilor de referinţă aparţin participanţilor la piaţă pe baza unui proces de autoreglementare. 

Citește și: Guvernul și multinaționalele. Doi ani de suspiciuni reciproce

În România, în schimb, metodologia este stabilită de Banca Naţională, care deţine şi responsabilitatea publicării indicilor ROBID şi ROBOR, chiar dacă tehnic informaţiile primare sunt agregate şi calculul efectiv al acestor indici este efectuat de un organism terţ desemnat, care aplică standardele metodologice agreate. 

"Dorinţa declarată de politicieni de a asigura condiţiile ca populaţia să beneficieze de un cost accesibil al creditului nu poate fi realizată prin instituirea unor măsuri fiscale intempestive fără studiu de impact şi în afara unei strategii fiscal-bugetare coerente, abordarea OUG 114/2019 îndepărtându-se flagrant de soluţiile fezabile propuse de ştiinţa şi practica economică. Merită menţionat în acest context că nivelul ROBOR este influenţat semnificativ de evoluţiile economiei naţionale şi globale, fiind un barometru receptiv la piaţă", se menţionează în document. 

Nu există un dialog 

Astfel, într-un context economic în care Guvernul şi-a crescut permanent nevoile de finanţare curentă în ultimii ani, este natural ca presiunea pe costul banilor să crească, influenţând prin urmare în sens ascendent şi costul creditelor aferente sectorului privat. De altfel, mecanismul prin care Guvernul absoarbe din piaţă cu precădere creditul disponibil în defavoarea celorlalţi participanţi din piaţă poartă denumirea de "crowding out effect" în literatura economică şi descrie stimularea excesivă a finanţării datoriei publice în detrimentul celei private. 

AmCham România susţine că aceste efecte secundare ale modului lax de gestionare a politicii fiscale asupra economiei româneşti în ansamblu sunt îndeobşte foarte puţin abordate în dialogul public actual. 

Citește și: Reacție dură. AmCham România cere retragerea noilor măsuri fiscale

"Inflaţia este un indicator semnificativ care determină valoarea costului creditului. Inflaţia în România a avut o dinamică accelerată în ultimii ani, pe fondul unor politici fiscale pro-ciclice şi al creşterilor salariale necorelate cu productivitatea muncii. Lipsa de predictibilitate şi calitatea precară a politicilor publice sunt distorsiuni agravante care afectează substanţial mediul de afaceri. În contextul în care predictibilitatea politicilor publice este îndoielnică şi asistăm la instituirea unor măsuri cu impact semnificativ asupra economiei naţionale, în absenta unui proces coerent de consultare publică, în contextul în care independenţa şi credibilitatea BNR şi a politicii monetare sunt supuse unor atacuri sistematice, incertitudinea cu privire la evoluţiile economice creşte exponenţial. Această creştere percepută a riscului de a face afaceri în România se reflectă inclusiv în costurile creditului", se arată în comunicat. 

AmCham recomandă limitarea inflației

AmCham România precizează că, pentru a beneficia de costuri reduse ale creditului la nivel naţional, propune o abordare sistematică a factorilor menţionaţi anterior şi implementarea unor măsuri coerente care să reducă dezechilibrele macroeconomice, să limiteze accelerarea inflaţiei şi să contribuie la creşterea credibilităţii şi competitivităţii economiei româneşti. 

"Camera de Comerţ Americană în România militează pentru un model sustenabil de creştere economică, care să genereze bunăstare pentru cetăţeni. Este important ca Guvernul să pună accentul pe investiţii atât publice, cât şi private, pe dezvoltarea sistematică a capitalului în toate formele sale, precum şi pe fundamentarea activă a avantajelor competitive ale economiei naţionale. Aceste concepte generează priorităţi de reglementare şi dezvoltare pentru perioada următoare. Astfel, dezvoltarea capitalului intangibil, a celui uman, a pieţelor financiare, ca infrastructuri esenţiale pentru atragerea capitalului străin şi potenţarea alocării productive a celui naţional, reorientarea structurii cheltuielilor publice către alocări productive şi încurajarea economisirii sunt câteva exemple de astfel de priorităţi", se mai spune în document. 

Citește și: AmCham: Cascada de ordonanțe face economia imprevizibilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
Banca Naţională a României
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia
Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com
Nvidia / FOTO: Freepik
LM 400 / FOTO: Flichr

Lockheed Martin lansează un nou vehicul spațial

Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...

Marcel Boloș / Foto: Inquam Photos / George Călin
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Dumitru Nancu
Dumitru Nancu
Tineri / Foto: Freepik

CCIR a organizat Forumul de Afaceri România – Polonia

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

foto: pexels
Tichete / Foto: DCBusiness

Tichetele scapă de impozitare și contribuții sociale

O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...

Dacia Bigster / sursa foto: Dacia.ro

Vânzările Dacia în Europa au scăzut

Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...

Exploatare minieră
Experții au analizat toate aspectele / FOTO: Freepik

pixel