Americanii, extrem e interesați de Centrala Nucleară de la Cernavodă

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Kathryn Huff, ministrul Energiei Virgil Popescu și David Muniz
Kathryn Huff, ministrul Energiei Virgil Popescu și David Muniz
Secretarul adjunct interimar pentru energie nucleară din Departamentul pentru Energie al SUA, Kathryn Huff şi David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, au vizitat, vineri, Centrala Nuclearoelectrică (CNE) Cernavodă.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA la Bucureşti transmis AGERPRES, vizita a avut scopul de "a da startul discuţiilor bilaterale în legătură cu recenta promulgare a Acordului Interguvernamental dintre SUA şi România", marcând, totodată, a zecea aniversare aniversare a Parteneriatului Strategic.

"Acesta este dovada unei relaţii de prietenie care nu doar asigură securitatea României într-o regiune importantă din punct de vedere geopolitic, ci şi urmăreşte să facă din România un aliat mai puternic, mai prosper şi independent din punct de vedere energetic, al Statelor Unite şi al statelor membre NATO", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, în contextul abordării strategice a Administraţiei Biden de a combate schimbările climatice prin generarea de energie curată, acordul bilateral dintre România şi SUA, care vizează dezvoltarea capacităţii energiei nucleare a României, face parte dintr-un context mai larg de sprijinire a tranziţiei ţării către energie curată.

"Astăzi, viziunea noastră comună pentru o Românie care este independentă energetic, beneficiază de securitate energetică şi este capabilă să-şi asigure resursele de energie curată necesare în plan intern, este mult mai aproape de realitate. Doi ani de eforturi comune şi angajament în numele ambelor naţiuni ne-au adus în acest punct. Nu mă pot gândi la o modalitate mai bună de a avansa Parteneriatul nostru Strategic decât prin a sublinia progresul real pe care l-am făcut în ceea ce priveşte viitorul energiei nucleare civile din această ţară", a declarat David Muniz, citat în comunicat.

‘Ferma’ SOLARĂ PLUTITOARE. Produce cât două centrale de la CERNAVODĂ

Sursa precizează că, în timpul vizitei la CNI Cernavodă, Kathryn Huff a discutat despre finanţarea proiectului în valoare de miliarde de dolari, iar delegaţia, primită de CEO-ul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a făcut un tur al unităţilor reactoarelor.

"Acest acord interguvernamental istoric va facilita proiecte critice de energie nucleară la Centrala de la Cernavodă, de asemenea activităţi ample de coordonare în domeniul energiei curate, care vor susţine independenţa energetică a României, crearea la nivel local a unui lanţ de aprovizionare pentru energia curată, cercetare de ultimă generaţie şi dezvoltarea forţei de muncă", a declarat Kathryn Huff, conform comunicatului.

Ambasada SUA mai menţionează că acordul Extins Interguvernamental dintre România şi Statele Unite permite cooperarea în domenii importante pentru România şi în sectorul energiei nucleare civile, în special în ceea ce priveşte proiectele de construire a Unităţilor 3 şi 4 şi de extindere a duratei de viaţă a Unităţii 1. Un Memorandum de înţelegere a fost semnat cu Banca de Export-Import a Statelor Unite, care şi-a exprimat interesul de a acorda sprijinul financiar necesar dezvoltării proiectelor în domeniul energiei nucleare.

Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, cooperarea dintre România şi SUA are în vedere extinderea capacităţilor nucleare ca soluţie fermă la atingerea ţintelor de decarbonizare, ambele state fiind puternic active la nivel internaţional în promovarea tehnologiilor nucleare şi a inovaţiei nucleare, pentru a răspunde eficient necesităţilor tranziţiei energetice pe termen mediu şi lung, la timp şi cu menţinerea costurilor decarbonizării la un nivel sustenabil.

"Sistemul energetic românesc are nevoie de rezilienţă şi sustenabilitate, iar extinderea capacităţii nucleare în România, în contextul actualei tranziţii către o economie curată, răspunde acestor necesităţi, conduce la creştere economică şi socială, dezvoltarea lanţului de aprovizionare, o cerinţă necesară în paradigmă decarbonizarii, crearea indirectă a aproximativ 19.000 locuri de muncă la nivel de industrie, formare de noi generaţii de specialişti simultan cu evitarea a 20 milioane tone CO2/an prin operarea a 4 unităţi nucleare CANDU", a declarat Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica, citat în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik

pixel