Ana-Loredana Predescu: Afacerile românești deja nu se mai pot susține din cauza lipsei forță de muncă

Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Ana-Loredana Predescu: Afacerile românești deja nu se mai pot susține din cauza lipsei forță de muncă
Ana-Loredana Predescu: Afacerile românești deja nu se mai pot susține din cauza lipsei forță de muncă
EXCLUSIV
Ana-Loredana Predescu, membru în Comisia pentru învățământ, Camera Deputaților, a vorbit în cadrul dezbaterii "Învățământul superior din România, în fața unor noi provocări" despre reforma învățământului românesc.

"Învățământul nu este numai într-un moment de răscruce din punct de vedere al noilor legi ale educației, o șansă cu care nu ne întâlnim foarte des, dar mai ales din punct de vedere al realităților social-economice, care ne împing să venim cu soluții pertinente, pragmatice și cât mai rapide.

Am participat la dezbaterile din Camera Deputaților, atât pe legea învățământul pre-universitar, cât și universitar, iar ca și concluzie personală - și îmi asum această constatare - dincolo de modificările pe care actualele legi le aduc - și sunt destul de multe îndrăznețe și pozitive - consider că cel mai important bun care poate fi adus învățământului și cea mai importantă reformă, în fapt, este aceea a învățământului dual.

De câțiva ani ne confruntăm cu această sintagmă invocată de toată lumea, și anume 'alinierea cerințelor de pe piața muncii cu oferta educațională și sistemul de învățământ românesc'. Cea mai importantă reformă vizează învățământul dual, înființarea consorțiilor de învățământ dual și campusurile profesionale integrate. Aceasta reprezintă principala reformă adusă învățământului românesc și principala soluție oferită tinerilor și mediului de afaceri.

Cred că este inclusiv o misiune socială pe care aceste consorții de învățământ profesional și-o asumă, deoarece este vorba de a alipi aceste solicitări din piața muncii cu oferta educațională, de a răspunde nevoilor reale și a le putea asimila unei misiuni principale de a ne instrui copiii, de a obține premisele unei calificări și, de ce nu, de a obține un job pe piața de muncă din România. Nu ne mai permitem să exportăm forță de muncă, afacerile românești deja nu se mai pot susține din cauza lipsei forță de muncă“, a spus Ana-Loredana Predescu.

Dezbaterea integrală AICI: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră

pixel