Analiştii CFA: În următoarele 12 luni, se anticipează deprecierea leului și majorarea dobânzilor

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Mario de Mezzo: Sunt ACTORI MARI care primesc 50 lei/an de la CREDIDAM
Mario de Mezzo: Sunt ACTORI MARI care primesc 50 lei/an de la CREDIDAM
Analiştii financiari CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la un curs 4,8823 lei/euro, şi o majorare a ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte cât şi pentru cele lungi.

'În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproape 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8286, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8823. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2021/ianuarie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,67%. Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte (ROBOR 3M) cât şi pentru cele lungi (obligaţiuni suverane cu scadenţa 5Y denominate în RON), peste 62% şi respectiv 64% dintre participanţii la sondaj anticipând aceste evoluţii', se arată într-un comunicat al CFA România.

Leul crește ușor față de euro iar gramul de aur continuă ascensiunea

Pe de altă parte, în luna decembrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a crescut faţă de luna anterioară cu 4,6 puncte, până la valoarea de 61,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 32,8 puncte).

Potrivit CFR, această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului. Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 7,6 puncte, până la valoarea de 76,4 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, avansul este de 30 puncte. Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 3,1 puncte, până la valoarea de 54,1 puncte, iar faţă de perioada similară a anului trecut creşterea este cu 34,2 puncte.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

'Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei', precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel