Angajații fabricii Nestle din Timișoara ies în stradă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Nestle va concedia 388 de angajați
Nestle va concedia 388 de angajați
Angajaţii fabricii Nestle Timişoara vor protesta vineri în faţa sediului central al companiei din Bucureşti şi susţin că, în cazul în care nu vor primi pachetele compensatorii solicitate, unii dintre ei vor intra în greva foamei, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, citat de Agerpres.

"În semn de nemulţumire faţă de refuzul continuu al reprezentanţilor companiei de a da curs cererilor sindicatului privind acordarea unor pachetelor sociale compensatorii, la fel că în alte state membre ale Uniunii Europene, sindicatul împreună cu federaţia organizează un protest la sediul central din Bucureşti", se arată în comunicat.

Acţiunea va avea loc între orele 10:00 şi 12:00.

Dacă cerinţele sindicaliştilor nu vor fi onorate, aceştia precizează că se va trece la acţiuni extreme ale unor reprezentanţi ai sindicatului din companie, care, la o dată ce va fi anunţată ulterior, vor intră în greva foamei.

Acţiunile au început în data de 12 martie, când toţi angajaţii au purtat banderolă la mâna în semn de protest, iar din data de 18 martie, zilnic, între orele 15:00 şi 17:00, în faţa fabricii se scandează împotriva companiei şi a faptului că factorii de decizie din România sunt neputincioşi şi dezinteresaţi în faţă de acţiunilor de distrugere a companiilor şi a locurilor de muncă.

Citește și: Nestle România își închide fabrica de la Timișoara

Organizaţia susţine că are sprijinul Uniunii Internaţionale a lucrătorilor din Alimentaţie, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering şi Tutun (IUF), organizaţie internaţională la care FSIA - SINDALIMENTA este membră.

"Cerinţele angajaţilor Nestle au fost prezentate la Geneva, dar se pare că jocurile şi interesele managerilor din spatele negocierilor oficiale sunt mai puternice. FSIA-SINDALIMENTA a solicitat IUF adoptarea unei măsuri generale, care să vină în sprijinul angajaţilor. Astfel, în situaţia închiderii definitive a unor companii, indiferent de ţara în care această are fabrici, să se acorde tuturor angajaţilor drepturi sociale egale. De asemenea, o propunere asemănătoare, alături de altele importante pentru construcţia unei protecţii sociale reale, s-a dorit a fi discutată şi cu ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale. Din păcate însă, dezinteresul manifestat de către acesta nu a făcut posibilă discuţia. Considerăm că această lipsa de interes nu poate conduce decât la o mai mare migraţie a forţei de muncă dinspre România către statele membre UE", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...


pixel