Angajații vor mai multă implicare socială din partea companiilor, iar tehnologia redesenează locurile de muncă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Companiile și liderii în afaceri se află în fața unor profunde schimbări ale capitalului uman, care se așteaptă ca întreprinderile să îmbine tot mai mult rolul economic cu cel social, constată sondajul Deloitte „Global Human Capital Trends 2018” (Tendințe Globale în domeniul Capitalului Uman). Factorii acestei schimbări sunt cerința angajaților ca organizația să aibă un rol social mai puternic, necesitatea unei conduceri simfonice a organizației bazate pe colaborare, avansul noilor tehnologii care elimină unele dintre locurile de muncă tradiționale, dar creează altele, precum și apariția unor modele diferite de carieră tot mai puțin dependente de angajatori.

Principalele constatări ale studiului

Tranziția către o întreprindere socială

  • Doar 18% dintre respondenți spun că impactul companiei asupra societății este o prioritate majoră în strategia organizației.

„Tendințele din zona capitalului uman arată o schimbare de paradigmă: trecerea de la mediul de afaceri tradițional orientat doar spre zona economică către unul orientat să creeze impact în societate ca ansamblu prin intermediul unui nou tip de întreprindere, respectiv întreprinderea socială (social enterprise). Asta înseamnă că organizațiile nu mai sunt evaluate doar pentru performanța lor financiară și impactul lor direct în economie, ci în funcție de impactul lor asupra mediului în care operează și a membrilor lor, deci asupra societății în general. În ultimul timp, pe fondul pierderii încrederii în liderii politici, oamenii au început să considere că mediul de afaceri privat este motorul schimbării în societate. De aceea organizațiile trebuie să fie receptive la toate vocile societății și să investească în ecosistemul social mai larg, să devină modele de responsabilitate socială. Companiile trebuie să insufle propriilor angajati sentimentul de scop colectiv, de misiune superioară, pentru că în joc se află reputația și, în cele din urmă, succesul sau eșecul lor”, afirmă Raluca Bontaș, Partener Global Employer Services, Deloitte România.

Conducerea simfonică

  • 85% consideră necesară o conducere simfonică, un nou model de leadership care presupune un nivel fără precedent de colaborare interdisciplinară și o viziune comună a executivilor dintr-o organizație. Pentru a face acest lucru, directorii executivi joacă împreună ca o echipă, conducând, de asemenea, propriile echipe, toate în armonie.
  • 51% spun că organizațiile lor nu sunt pregătite sau parțial pregătite pentru nivelul de colaborare necesar, în ciuda faptului că aceasta este principala problemă identificată.

„Cea mai importantă tendință în zona capitalului uman este nevoia de a descompune ierarhiile funcționale și de a construi o organizație bazată pe echipă, pe colaborare. Mesajul este clar: liderii trebuie să lucreze unul cu celălalt și să acționeze ca unul. Cu toate acestea, trecerea către o conducere simfonică completă pare a fi în fază incipientă”, explică Raluca Bontaș.

Noi modele de carieră

  • Doar 42% spun că organizațiile lor sunt formate în principal din angajați salariați și estimează că dependența de contractanți, lucrători independenți și alte forme de colaborare va crește dramatic în următorii ani.
  • Însă numai 16% au stabilit politici pentru a gestiona această varietate de tipuri de lucrători.

„Observăm că modelele tradiționale de carieră se schimbă și că are loc o redefinire a relației angajator-angajat, în contextul creșterii economiei de tip colaborativ. Multe organizații pot considera că această schimbare este o oportunitate. Pentru a o valorifica, specialiștii în resurse umane și liderii din companii ar trebui să dezvolte strategii și programe integrate care să vizeze toate aspectele, de la cele legale până la cele de dezvoltare a carierei, mobilitate sau beneficii”, spune Florentina Munteanu, Partener Reff și Asociații, societate de avocatură membră Deloitte Legal.

Rolul tehnologiei

  • 72% consideră inteligența artificială (AI), robotica și automatizarea foarte importante.
  • Abilitățile personale devin mai căutate în acest context, cum ar fi rezolvarea complexă a problemelor (63%), abilitățile cognitive (55%) și abilitățile sociale (52%).
  • Peste 40% consideră că automatizarea va avea un impact major asupra locurilor de muncă.

„În ultimul an, organizațiile s-au concentrat din ce în ce mai mult asupra modului în care schimbările induse de automatizare vor avea un impact asupra indivizilor. Pe măsură ce munca de rutină este automatizată, vor fi create noi locuri de muncă axate pe abilitățile umane esențiale. Doar companiile care regândesc modul în care utilizează munca pentru a crește aceste abilități vor putea să rămână cu un pas înaintea concurenței”, arată Florentina Munteanu.

Sondajul din 2018 a inclus răspunsurile a peste 11.000 de directori executivi și de resurse umane la nivel global, fiind cel mai amplu studiu de acest fel realizat de Deloitte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Contor electric
Este o veste bună pentru cele doua banci
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri
santorini - FOTO: Freepik@saralaphotography94

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini....

Satelit / FOTO: Freepik
slow shopping - FOTO: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

O selecție a celor semnificative informații ale zilei...

Construirea Zidului Berlinului, 1961 / Foto: Arhiva Națională a Germaniei
Litoralul românesc
Recoltarea ceții
Foxconn
Donald Trump / Foto: Casa Albă

Tarife, dobânzi, criptomonede, pariul pe Trump se clatină

La o lună după începutul celui de-al doilea mandat al...

Are cineva nevoie de un cutit de 150.000 de dolari? VIDEO

Un cuțit de 150.000 de dolari ar putea părea pentru unii...

Bursa de Valori București
Oameni pe stradă

pixel