Antarctica, împărțită ca o pizza. Țările care revendică teritorii din continentul înghețat

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Antarctica
Antarctica
Există pe planeta noastră un teritoriu nelocuit, nu pentru că nu-l vrea nimeni ci pentru că viața este extrem de dificilă acolo.

Antarctica, pentru că despre ea este vorba, este un loc rece, neprimitor și periculos pentru oameni însă mai multe țări revendică teritorii din acest continent iar CIA World Factbook a întocmit o hartă cu zonele revendicate.

Istoria revendicărilor teritoriale din Antarctica

În prima jumătate a secolului XX, o serie de țări au început să revendice porțiuni de teritoriu în formă de felii de pizza, pe cel mai sudic continent. Chiar și Germania nazistă a participat la acțiune, pretinzând o mare zonă de pământ pe care au numit-o Noua Șvabie.

După cel de-al doilea război mondial, sistemul Tratatului asupra Antarcticii - care a stabilit cadrul legal pentru gestionarea continentului - a început să prindă contur. În anii 1950, șapte țări: Argentina, Australia, Chile, Franța, Noua Zeelandă, Norvegia și Regatul Unit au revendicat suveranitatea teritorială asupra unor porțiuni din Antarctica. Un număr de alte națiuni, inclusiv SUA și Japonia, au fost implicate în explorare, dar nu au depus cereri oficiale.

Fenomen INEXPLICABIL în Antarctica. Este ceva CIUDAT acolo

În ciuda faptului că Antarctica este departe și are un climat inospitalier, ideea de a revendica suprafețe atât de mari de terenuri s-a dovedit tentantă pentru unele  țări. Chiar și cel mai mic teritoriu revendicat de pe continent este echivalent cu dimensiunea Irakului.

Câteva dintre revendicări se suprapun, la fel ca în Peninsula Antarctică, care iese din punct de vedere geografic din restul continentului. Această zonă este mai puțin îndepărtată, cu un climat mai blând și este supusă revendicărilor Argentinei, Chile și Regatului Unit (care guvernează insulele Falkland din apropiere).

Interesant este că există încă o mare parte din Antarctica care rămâne nereclamată și astăzi. Chiar la est de Banchiza Ross se află Marie Byrd Land, un teritoriu vast, îndepărtat, care este de departe cea mai mare suprafață terestră nerevendicată de pe Pământ.

În timp ce Antarctica nu are un guvern oficial, aceasta este administrată prin reuniuni anuale cunoscute sub numele de Reuniuni consultative ale Tratatului Antarctic. Aceste întâlniri implică o serie de părți interesate, de la națiunile membre până la organizațiile de observatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

CE oltenia
Foto: Freepik.com
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Foto: Pexels.com
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...


pixel